Printre liceele care s-au ales cu astfel de „boboci" se numără Colegiile Tehnice „Valeriu D. Cotea" şi „Gh. Asachi" din Focşani, Grupul Şcolar Odobeşti, dar şi Liceul Teoretic „Ioan Slavici" din Panciu.
3,55 este cea mai mică medie de admitere din judeţul Vrancea, obţinută de un absolvent al Şcolii cu clasele I-VIII din Suraia, care a fost destul de inspirat să completeze mai multe opţiuni pe fişa de înscriere la liceu şi să prindă un loc la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea" din municipiu.
Aşa se face că, din toamnă, nu mai puţin de 110 de elevi vrânceni vor deveni liceeni, cu toate că au avut medii sub 5, iar la Evaluarea Naţională au luat note de 1 şi 2.
Directorii unităţilor care vor primi astfel de boboci susţin că potenţialul scăzut al acestora se va reflecta, mai târziu, în rezultatele de la examenul de Bacalaureat.
„Aceştia sunt absolvenţii de clasa a VIII-a cu care noi va trebui să ne luptăm pentru a-i ridica atât cât putem şi, bineînţeles, cât vor şi ei. E drept că învăţământul se de masă, însă nu toţi elevii reuşesc să se adapteze la anumite rigori, mai ales cei ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate sau cei care vin de la centrele de plasament", declară Vasilica Zaharia, directorul Grupului Şcolar Odobeşti, acolo unde cea mai mică medie de admitere a fost 3,94.
Incapabili să citească
Şi la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi" din Focşani sunt elevi care, potrivit directorului unităţii, intră în clasa a IX-a fără ca nici măcar să ştie tabla înmulţirii sau să citească.
Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Focşani".
Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.