Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul va avea o plajă ca la malul mării. Ce parc va fi transformat cu 5,5 milioane de euro

Publicat in Gandul, duminică 24 iulie 2011 ·

Bucureştenii care nu pot ajunge la mare în această vară se pot relaxa, în condiţii şi mai bune, chiar în Capitală. Autorităţile din sectorul 3 vor transforma o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi din Parcul Pantelimon într-o plajă ca pe malul Senei, scrie b365.ro.

Nisip, şezlonguri, umbreluţe, duşuri şi cabine de schimb, toate acestea vor apărea pe o plajă artificială, lângă lac. "În Parcul Pantelimon este o zonă mai liniştită şi accesibilă tuturor bucureştenilor, pentru că se află în apropierea staţiei de metrou. Plaja va fi o alternativă pentru cei care nu vor ajunge la mare din diverse motive şi va fi amenajată asemănător celei de pe malurile Senei", promite Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-şef al sectorului 3.

Tot în Parcul Pantelimon, aleile vor fi refăcute în totalite, iar spaţiile verzi vor fi acoperite cu gazon de tip rulou. În plus, se vor planta mult mai mulţi copaci decât sunt în prezent. Transformarea radicală nu va fi una ieftină. Investiţia se ridică, în total, la suma de 23 milioane de lei (5,5 milioane euro). Dumitraşcu dă asigurări că merită: "Va fi un fel de 'one day destination', unde se va putea sta de dimineaţă până seara, împreună cu toată familia".

Deocamdată, reprezentanţii administraţiei locale nu au stabilit preţurile pentru "mica Senă", însă estimează că acestea vor fi "modice", la nivelul ştrandurilor din Bucureşti.

Malurile râului Sena din Paris au fost transformate într-o plajă urbană, printr-un proiect iniţiat de primăria pariziană în anul 2002. În Franţa, plaja este funcţională doar o singură lună, în intervalul 20 iulie - 20 august. În această perioadă, turiştii sau localnicii pot face baie în piscină, pot lua cursuri de pictură, pot practica numeroase sporturi nautice sau asista la concerte în aer liber.

Bucureştenii care nu pot ajunge la mare în această vară se pot relaxa, în condiţii şi mai bune, chiar î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 58 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°