Acordurile pline de emoţie ale Baladei lui Ciprian Porumbescu au răsunat, sâmbătă seara, la National Centre for Performing Arts din Beijing, în interpretarea Clarei Cernat, cea mai renumită violonistă româncă, în prezent stabilită în Franţa. Într-o combinaţie muzicală specială, Clara Cernat a fost acompaniată la orgă de Thierry Huillet, cel care îi este şi partner de viaţă, acordurile Baladei făcând să vibreze cei aproape 800 de chinezi prezenţi, destul de puţin obişnuiţi cu muzica occidentală clasică.
Susţinut la cea mai impresionantă sală de concerte din lume, construită într-un bazin cu apă, repertoriul Clarei Cernat a fost completat la pian de Thierry Huillet şi la orgă de Mélina Burlaud, care, timp de aproape două ore, au făcut o strălucitoare demonstraţie de virtuozitate şi măiestrie artistică. În repertoriu a fost inclus, alături de Porumbescu, Franz Liszt, Camille Saint-Saëns şi Jules Massenet, fiind alternate recitalurile de vioară, pian şi orgă, într-o sală cu o acustică perfectă, în care publicul practic înconjoară scena, graţie amenajărilor ultramoderne.
Trebuie spus că prezenţa artiştilor din România şi Franţa, în concert la Beijing, a fost onorată de corpul diplomatic român şi francez acreditat în China, bucuria revederii, imediat după spectacol, fiind una specială. Între cei care au ţinut să fie alături de trioul Cernat - Huillet - Burlaud s-a numărat şi campionul paralimpic la tenis de masă, Beijing 2008, Vincent Boury, un fan al violonistei românce.
"A fost pentru prima dată când am concertat la Beijing. Am mai concertat la Shanghai, însă publicul de aici a fost minunat şi m-am simţit foarte-foarte bine, mai ales să pot cânta Balada lui Ciprian Porumbescu aici a fost ceva absolut excepţional. De aceea am şi dorit să încep concertul cu această piesă”, a declarat, după concert Clara Cernat. "Muzica are marele dar de a crea vise, de