Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voievodul Vlad Ţepeş, printre idolii atacatorului din Norvegia

Publicat in Antena 3, duminică 24 iulie 2011 ·

Atacatorul din Norvegia a omorât 93 de oameni cu intenţia de a declanşa o revoluţie anti-islamică în Europa. Motivele din spatele atacurilor ies încetul cu încetul la iveală prin declaraţiile sale şi prin mesajele lăsate în urmă pe internet. Breivik pretinde că face parte din asociaţia Noilor Cavaleri Templieri şi s-a declarat un admirator al lui Vlad Ţepeş.

Atacatorul de la Oslo a postat, înainte de atentate, un film de 12 minute pe Youtube în care îşi motivează acţiunile ca făcând parte dintr-un război împotriva musulmanilor. Printre personalităţile istorice pe care le admiră Breivik se numără voievodul Vlad Ţepeş, alături de Carol Martel şi Marele Maestru Templier Jaques de Molay - toţi desemnaţi drept luptători împotriva Islamului.

Prietenii atentatorului din Norvegia sunt miraţi de faptele lui şi nu şi le pot explica. Nu era nimic asemănător cu ceea ce a făcut. Asta e de neimaginat. Dar au fost mici lucruri aparte, care oricum nu explică asta. Era, de exemplu foarte mândru, mai ales în relaţia sa cu fetele.

Masacrul de la Oslo a declanşat una dintre cele mai ample anchete din istoria Norvegiei. Poliţia a efectuat azi un raid la o fermă în legătură cu atentatele şi a reţinut şase persoane care însă au fost eliberate la scurtă vreme.

Deocamdată Breivik susţine că a acţionat singur, deşi nu se recunoaşte drept vinovat şi susţine că va oferi explicaţii asupra acţiunilor sale în faţa tribunalului. Spune că a acţionat singur, dar trebuie să ne asigurăm că este adevărat. Că versiunea lui e corectă. Nu a pledat vinovat

În cursul zilei de ieri au avut loc mai multe slujbe de pomenire a victimelor masacrului, iar la una din ele a participat şi prinţul moştenitor al Norvegiei Haakon, alături de familia sa.

Atacatorul din Norvegia a omorât 93 de oameni cu intenţia de a declanşa o revoluţie anti-islamică în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°