Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Randament de 15% pe arta românească

Publicat in Cotidianul, luni 25 iulie 2011 ·

Pe piaţa românească a apărut primul fond care investeşte în arta românească. Fondul are un portofoliu compus din 20 de opere de artă semnate de artişti celebri precum Andreescu, Mützner, Ressu, Iser, Tonitza, Steriadi, Petraşcu, Băncilă etc.

Investiţiile emoţionale, printre care se numără şi investiţiile în artă, reprezintă ultimul domeniu în care s-a gândit să investească societatea Certinvest. Aşa a apărut fondul Certinvest Artă Românească, ce îşi propune să investească în opere de patrimoniu. „În prezent fondul are 33 de investitori, valoarea activelor fiind de 1,2 milioane de euro. Avem un portofoliu compus din 20 de opere de artă semnate de artişti celebri precum Andreescu, Mützner, Ressu, Iser, Tonitza, Steriadi, Petraşcu, Băncilă etc. Ne propunem să obţinem un randament anual de 15% (în euro), investiţia minimă fiind de 5.000 de euro. Fondul va avea o durată de viaţă de 3 ani cu posibilitatea prelungirii cu încă un an", ne-a declarat Eugen Voicu, preşedintele Certinvest.

Potrivit datelor statistice, valoarea totală a pieţei de artă din România a fost în 2010 de 8,3 milioane de euro, iar în 2011 se speră să ajungă la 11,3 milione de euro. În ultimii 15 ani, randamentul mediu anul pe piaţa de artă a fost de 27,04% în euro. Randamentul mediu al anului 2009 (faţă de 2008) a fost de 30,5%, iar în 2010 (faţă de 2009) de 37%.

La nivel global, valoarea pieţei de artă a fost în 2010 de 9,5 miliarde de dolari. Cele mai mari pieţe de artă din punctul de vedere al valorii totale a operelor de artă tranzacţionate sunt: China (33%), SUA (30%), Marea Britanie (19%), Franţa (5%).

În lume există peste 40 de fonduri de investiţii în artă, valoarea totală a activelor administrate de acestea fiind de 800 de milioane de dolari. Cel mai mare fond de investiţii în artă, The Fine Art Fund, cu active de 100 milioane de dolari, a obţinut un randament anualizat

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 12 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 10 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°