Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aventură: Un român în luptă contra-cronometru cu natura!

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Dupa prima săptămână din cea mai dură competiţie de adventure din lume, Red Bull X-Alps, românul Toma Coconea se clasează pe locul doi, în urma campionului en-titre, elveţianul Christian Maurer. Până luni dimineaţă, românul a parcurs 1071 km, dintre care 426 în zbor şi 645 pe jos. În acest moment, Coconea deţine recordul de mers pe jos în această competiţie.

La 17 iulie, 30 de sportivi din 22 de ţări au luat startul la Salzburg în cea mai dură competiţie de adventure, Red Bull X-Alps. Traseului trebuie parcurs doar pe jos sau cu parapanta, nici un alt mijloc de locomoţie motorizat nefiind permis pentru deplasare. Lungimea în linie dreaptă este de 864 de kilometri, trecând prin opt puncte pe care participanţii trebuie să le atingă în drumul lor. Dar de cele mai multe ori, sportivii sunt nevoiţi să ocolească traseul, numărul de kilometri parcurşi fiind uneori chiar dublu decât cel estimat la începutul competiţiei.

Până acum, sportivii au cucerit vârfurile Gaisberg (1288 m), Dachstein (2653 m), Grossglockner (3798 m), Tre Cime (2999 m), Piz Palue (3901 m), şi se îndreaptă către Matterhorn (4478 m), cucerit doar de Christian Maurer, Mont Blanc (4792 m) şi Mont Gros, acesta fiind şi finişul.

În 2009, Toma a pierdut orice şansă de a ajunge la finiş, după ce a fost descalificat pentru violarea spaţiului aerian într-o zona nepermisă, la Locarno, în Elvetia. Este aceeaşi zonă în care anul acesta chiar liderul Christian Maurer a primit o penalizare de 24 de ore la sol. Elveţianul nu este îngrijorat însă, avansul mare pe care îl are faţă de Coconea, precum şi vremea proastă, care împiedică orice zbor cu parapanta, făcându-l să spere că îşi va păstra mare parte din ecart în ciuda penalizării.

Coconea, ocupant al locului doi în 2007, s-a întors acum cu obiectivul de a fi din nou pe podium.

"În 2009 am greşit pentru că am fost prea nerăbdă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°