Procurorii din Timişoara cer instanţei arestarea preventivă a fiilor primarului din Deta, Călin Daniel şi Bogdan Roman, precum şi a lui Radu Gherghel, Daniel Vasile Bârzan şi Valentin Pavel Strîmtu, implicaţi în conflictul din noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma căruia trei tineri au fost înjunghiaţi.
Anchetatorii cer arestarea în lipsă a lui Bogdan Roman, dat în urmărire generală şi în consemn la frontieră după ce a dispărut în urma scandalului al cărui pion principal a fost. Faţă de cei cinci a fost pusă în mişcare acţiunea penală printr-o ordonanţă emisă luni, acuzaţiile fiind de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, mai multe infracţiuni de lovire.Pentru Bogdan Roman a fost începută urmărirea penală şi pentru infracţiunea de port fără drept al cuţitului în locuri publice.
Relaţii tensionate mai vechi
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în noaptea de sâmbătă spre duminică, cei cinci se aflau împreună cu alte persoane în faţa localului "Tabu" din oraşul Deta (Timiş).Pe fondul unor relaţii tensionate mai vechi, între aceştia şi un alt grup de persoane, din care făceau parte şi părţile vătămate Alexandru Ştefan, Bogardo Gartner, Petru Iung şi Ewald Garter a avut loc un schimb de replici, care a degenarat în acte de violenţă fizică.
În acest sens, din declaraţiile martorilor prezenţi la faţa locului s-a reţinut că Bogdan Daniel Roman s-a înarmat cu o sabie cu care a lovit părţile vătămate, cauzându-le plăgi şi leziuni tăiate la nivelul capului, umerilor, braţelor, corpului. Actelor de agresiune ale lui Bogdan Daniel Roman li s-au alăturat actele de agresiune ale coinculpaţilor, care au lovit părţile vătămate cu pumnii şi picioarele.
Pericol iminent
"Situaţia conflictuală ivită a creeat panică în rândurile persoanelor prezente la faţa locului, care au resimţit existenţa unu