Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-a văzut niciodată Steaua atât de slabă: "Jucam pe terenuri unde se cultivă porumb! Eram pe plajă când am fost chemat"

Publicat in Pro Sport, luni 25 iulie 2011 ·

Sibienii au venit de pe plajă şi au fost egalii echipei luiLevi, chiar dacă în urmă cu trei ani nu existau în fotbalul mare."Jucam pe terenuri pe care acum se cultivă porumb", îşi amintescoamenii lui Alex Pelici.

Voinţa Sibiu aminteşte de Danemarca de la Euro '92, cea maisurprinzătoare campioană a bătrânului continent. Majoritateajucătorilor erau pe plajă în urmă cu o lună, dar şi-au întreruptvacanţa pentru cea mai prolifică vară din istoria echipei.

"Eram în Spania, pe plajă, când am aflat că trebuie să jucăm barajpentru Liga I. Mi se părea o glumă la început, mai ales că înainteaultimei etape a ligii secunde toţi credeau că o să le dăm meciulcelor de la ACU pentru ca ei să se salveze.

Am avut însă o discuţie între noi şi am zis că trebuiesă rămânem serioşi şi să tragem să rămânem pe locul 4. Iată că dacăam fost corecţi am fost şi recompensaţi", îşi aminteşte"căpitanul" Nicolae Grigore, singurul jucător din lotul Voinţeicare a jucat pentru "verzi" în toate eşaloanele.

"Sunt aici din liga a IV-a. Am jucat pe terenuri pe careacum se pune porumb. N-am crezut că vom ajunge în Liga I, chiardacă domnul Hămbăşan era ambiţios de la început. Era destul deireal să ne gândim atunci la Liga I", povesteştefotbalistul de 36 de ani, care mai are o dorinţă legată de Voinţa:"Să nu fim pasageri în Liga I".

În ceea ce priveşte meciul de debut în prima ligă, Grigore, care amai jucat contra Stelei în prima divizie în 2000, când eralegitimat la Gaz Metan Mediaş, este franc. "Erau mult maiputernici atunci. Aveau jucători foarte buni. Acum nu mai e echipacare a fost", crede Grigore.

"Aşteptarea a fost lungă, dar a meritat. Era ireal să visezla Liga I atunci când eram în liga judeţeană. Voinţa ar trebui săfie un exemplu pentru mulţi", Nicolae Grigore, căpitanVoinţa Sibiu

Sibienii au venit de pe plajă şi au fo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânzările de iPhone-uri ale Apple au crescut în China pentru prima dată în ultimii doi ani

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Apple a înregistrat o creştere a vânzărilor de iPhone în China în al doilea trimestru al anului, marcând prima revenire pe creştere anuală din ultimii doi ani, potrivit unui raport al Counterpoint Re

Trump spune că SUA au dat prea multe arme Ucrainei: ”Ne-a golit întreaga țară, trebuie să ne asigurăm că avem suficiente pentru noi” / Comentariile, după discuția la telefon cu Putin

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump s-a plâns joi că Statele Unite au furnizat prea multe arme Ucrainei în timpul administraţiei anterioare, acesta fiind primul său comentariu public cu privire la pauza în une

Netanyahu promite să aducă înapoi „toți” ostaticii din Fâșia Gaza: „Fără excepție”

Adevarul acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu reafirmă angajamentul față de familiile ostaticilor, în timp ce bombardamentele continuă în Gaza și bilanțul victimelor civile crește.

Donald Trump va promulga „marea şi frumoasa sa lege” vineri, de Ziua Naţională a SUA / ”Vom sărbători independenţa naţiunii noastre şi începutul noii noastre epoci de aur”

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump va promulga, vineri, legea sa bugetară cu mare fast pentru a marca ziua naţională a SUA, cu focuri de artificii şi o paradă aeriană a unui bombardier B-2, tipul de

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 9 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 9 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Boxerul mexican Julio Cesar Chavez Jr., arestat de agenții americani ICE. De ce riscă sa fie deportat

Mediafax acum 45 minute
Chavez Jr., în vârstă de 39 de ani, care a pierdut recent un meci de mare amploare în fața influencerului transformat în boxer Jake Paul, avea un mandat de arestare activ în Mexic, emis în legătură cu acuzații privind implicarea în crime organizate

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum 7 ore
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

Omenirea îşi va epuiza luna aceasta resursele naturale pentru întreg anul 2025. România trăieşte „pe datorie” ecologică încă din luna mai

News.ro acum 13 ore
Omenirea va intra în deficit ecologic cu o săptămână mai devreme decât anul trecut, potrivit datelor publicate de Global Footprint Network, organizaţia internaţională care calculează în fiecare an Earth Overshoot Day - Ziua Suprasolicitării Pământul

Vremea

București
acum

21°
vin.

19°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°