Analiştii politici cred că atacurile din Norvegia trebuie interpretate drept o ostilitate faţă de indulgenţa guvernului în privinţa imigranţilor şi musulmanilor
Principalul suspect arestat după atacurile din Norvegia susţine că a acţionat singur
Atacurile din Norvegia, soldate, potrivit unui bilanţ provizoriu, cu 92 de morţi şi 97 de răniţi, ar trebui interpretate, conform unor analişti politici, drept o ostilitate faţă de indulgenţa guvernului în privinţa imigranţilor şi musulmanilor.
"Cred că trebuie să le plasăm în contextul ostilităţii din ce în ce mai mari manifestate împotriva imigranţilor şi islamului în ţările nordice, în Scandinavia şi chiar în alte ţări, precum Franţa. Acest atac transmite un mesaj politic clar Partidului Laburist şi Guvernului Stoltenberg, considerat de agresor ca fiind prea blând în relaţia cu imigranţii şi islamul", a declarat Mariano Aguirre, de la filiala norvegiană a Centrului pentru Pace, pentru Euronews, relatează Mediafax.
Opinând că "Norvegia este considerată o ţară care nu are probleme cu imigraţia", Aguirre a afirmat că nu crede că acest lucru "se va schimba curând", dar este foarte posibil să se organizeze o dezbatere privind imigraţia.
Principalul suspect arestat după masacrul din Norvegia, Anders Behring Breivik, a declarat că a acţionat "singur" în comiterea ambelor atacuri, informează AFP, citând surse din cadrul poliţiei norvegiene. Cu toate acestea, poliţia a comunicat că anchetează în continuare dacă a fost un singur agresor sau au existat şi complici.
Anders Behring Breivik, un norvegian apropiat de extrema-dreaptă, a recunoscut sâmbătă, potrivit avocatului său, că este responsabil pentru cele două atacuri soldate cu cel puţin 92 de morţi la Oslo şi pe insula Utoeya, care fuseseră probabil plănuite mult timp, relatează AFP, citat de Mediafax.
Atentatorul susţine că terorismu