"Inculpatul avea informaţii că bătrânul deţine în locuinţă importante sume de bani şi a intrat în casa acestuia cu intenţia de a-i sustrage banii. I-a cerut victimei să spună unde sunt, însă acesta a refuzat şi a început să strige, moment în care inculpatul l-a atacat", a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Tânărul a dat dovadă de cruzime şi şi-a lovit victima cu un obiect rămas deocamdată neidentificat, iar după aceea l-a trântit pe bătrân cu capul de o sobă, de mai multe ori.
"În urma loviturilor, victima a decedat, iar înainte să plece Samuil Lăcătuş l-a aşezat în pat şi i-a furat 1.000 de lei, găsiţi într-un sertar", a mai spus purtătorul de cuvânt.
Cadavrul bătrânului a fost găsit în aceeaşi seară, de nepotul său, care a anunţat poliţia.