Moarte suspectă sâmbătă dimineaţă pe o stradă din Drobeta Turnu Severin. Un bărbat de 57 de ani a fost găsit fără suflare pe trotuar într-o staţie de autobuz. Cu toate că este o zonă populată, nimeni nu a văzut cum s-a întâmplat, însă, cel mai probabil, bărbatul a fost atacat, având în vedere urmele de violenţă din zona bărbiei şi a capului. „Cred că era 7.00 când am ieşit pe fereastră şi l-am văzut căzut în staţia de autobuz. Am sunat la 112 şi am chemat ambulanţa. E lovit şi la cap“, a spus un martor. Medicii nu au mai putut să facă nimic pentru victima din stradă. Aceştia au constatat decesul, bărbatul pierzându-şi viaţa cu maximum o oră înainte de venirea lor, potrivit lui Costel Boştineanu, medic pe ambulanţă.
La faţa locului au ajuns şi criminaliştii, pentru că în apropierea cadavrului au fost găsite urme pe carosabil care duc cu gândul la o moarte suspectă. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, iar după rezultatele necropsiei se va stabili cauza morţii bărbatului. Moarte suspectă sâmbătă dimineaţă pe o stradă din Drobeta Turnu Severin. Un bărbat de 57 de ani a fost găsit fără suflare pe trotuar într-o staţie de autobuz. Cu toate că este o zonă populată, nimeni nu a văzut cum s-a întâmplat, însă, cel mai probabil, bărbatul a fost atacat, având în vedere urmele de violenţă din zona bărbiei şi a capului. „Cred că era 7.00 când am ieşit pe fereastră şi l-am văzut căzut în staţia de autobuz. Am sunat la 112 şi am chemat ambulanţa. E lovit şi la cap“, a spus un martor. Medicii nu au mai putut să facă nimic pentru victima din stradă. Aceştia au constatat decesul, bărbatul pierzându-şi viaţa cu maximum o oră înainte de venirea lor, potrivit lui Costel Boştineanu, medic pe ambulanţă.
La faţa locului au ajuns şi criminaliştii, pentru că în apropierea cadavrului au fost găsite urme pe carosabil care duc c