O societate poate întâmpina nu numai o dată o situaţie în care, ulterior trimiterii unor mărfuri către client, marfa este refuzată de către acesta din urmă datorită depăşirii STAS-ului, cu mult peste ceea ce era admis, informează contabilul.ro. Într-un astfel de caz, pe avizele furnizorului se face notificarea "Refuz marfa" de către client, cu ştampila aferentă. În aceste condiţii, societatea va trebui să facă înregistrarea contabilă a ieşirii din gestiune şi de reintrare a mărfurilor.
Se poate avea în vedere deductibilitatea cheltuielilor de transport tur-retur
Alte operaţiuni pot privi întocmirea de documente adiţionale sau pot avea în vedere deductibilitatea cheltuielilor de transport tur-retur. Legea prevede la numărul 156 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aprobate prin ordinul 3055/2009 că deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum şi efectuarea de operaţiuni economice fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise. Astfel, pentru aplicarea acestor prevederi este necesar să se asigure recepţionarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate şi înregistrarea acestora la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignaţie se recepţionează şi înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanţului.
În situaţia unor decalaje între aprovizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea entităţii, se procedează astfel: bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare, cât şi în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor însoţitoare; bunurile sosite şi nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune. @N