Eliberarea în Austria a fostului ofiţer KGB,Mikhail Golovatov, considerat de Lituania ca fiind vinovat pentru represiunea violentă de la începutul lunii ianuarie 1991, în urma căreia 14 persoane au fost ucise, este "foarte ciudată" şi arată un amestec al Rusiei şi, de asemenea, subliniază limitele solidarităţii europene, a spus ministrul Justiţiei de la Vilnius, Remigijus Simasius, citat de EUobserver.
La o săptămână după ce autorităţile austriece l-au eliberat pe fostul spion rus căutat în Lituania pentru crime de război, Simasius a declarat că "din dovezile indirecte, se pare că este vorba de influenţa rusească. Desigur că Austria neagă, dar tot ce este legat de acest caz este foarte ciudat, toate explicaţiile care vin dinspre partea rusă precum şi informaţiile care apar din alte surse, indică faptul că acest caz a fost tratat diferit".
Golovatov, în vârstă de 62 de ani, a fost şeful echipei speciale Alpha din cadrul KGB care, în 1991, a intrat în clădirea televiziunii naţionale din Vilnius ucigând 14 persoane şi rănind sute, chiar în momentul în care statele baltice îşi declarau independenţa faţă de Uniunea Sovietică.
Oficialii austrieci spun că Lituania nu a trimis la timp clarificări legate de cazul Golotov
În urmă cu un an, procurorii lituanieni au emis un mandat european de arestare pe numele fostului spion rus, iar pe 14 iulie, Golotov a fost arestat după ce se întorcea din Rusia. La mai puţin de 24 de ore de la arestarea sa, fostul ofiţer KGB a fost eliberat şi trimis înapoi în Rusia, în ciuda nemulţumirilor Lituaniei şi a cererilor sale de a-l extrăda.
Potrivit unui interviu pe care Golotov l-a acordat agenţiei ruse de presă Ria Novosti, ambasadorul rus la Viena a negociat toată noaptea, la aeroport, eliberarea sa. Oficialii austrieci au spus că nu au probe suficiente împotriva sa şi au dat vina pe Lituania care