Ne enervează “intermediarii” din pieţe. Din pieţele ţărăneşti, cum ne-am obişnuit să le spunem, şi nu-s deloc puţini cei care se întreabă iritaţi de ce produsele muncii ţăranilor sunt vândute de “speculanţi”, care n-au săpat, n-au udat, n-au cules. Şi totuşi de aici înainte vom vedea tot mai puţini ţărani nu doar în piaţă, ci şi pe câmp. Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi către o agricultură făcută cu salariaţi.

Şi “intermediarii de la barieră”? De ei nu vom scăpa decât atunci când sistemele de servicii, cu infrastructuri specifice şi cu personal spe­cia­lizat, îi vor înlocui. Dar un astfel de sistem modern de intermediere nu avem. Şi ce avem e rudimentar şi de multe ori lăsat la voia întâmplării.

Pieţele ţărăneşti şi ţăranii ies treptat din tabloul prezentului. Deşi ar fi putut fi altfel dacă rămaşi “la vatră”, după ce industria a făcut masive disponibilizări de personal, mi­lioanele de navetişti din sate ar fi căutat o oportunitate în agricultură. Nu s-a îngrijit însă nimeni de educarea lor. Şi astfel a fost ratată re­vigorarea gospodăriilor ţărăneşti. A fost, de fapt, aproape anulată o preţioasă resursă de aprovizionare din belşug a pieţelor cu legume şi fructe, cu lapte, brânzeturi, ouă şi chiar carne. N-a fost să fie aşa. Cei mai mulţi dintre bătrânii de la ţară, descurajaţi de istorie, n-au mai găsit în ei puteri să redevină ţărani. Iar mulţi dintre locuitorii satelor de până în 40-50 de ani, încurajaţi de noile realităţi europene, au plecat din ţară în căutarea unor câştiguri mai bune.

N-au plecat toţi. Dar prea puţini dintre cei rămaşi mai sunt legaţi de pământ, chiar dacă îl au. Dacă ar exista interes ca să li se deschidă ochii, ţăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăţi practicând o agricultură în stil tradiţional, cu în­gră­şăminte naturale. Produsele lor ar putea să fie vândute în toată lumea. Agricultura ar reînvia. O astfel de preoc