Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crima din Primăverii. Cristina Verona avea o alcoolemie de 0,85 grame la mie, mama ei de 2,3 grame la mie

Publicat in Jurnalul, luni 25 iulie 2011 ·

Jurnalista Cristina Verona avea o alcoolemie de 0,85 grame la mie, iar mama ei de 2,3 grame la mie, au declarat, pentru Mediafax, surse medico-legale.Examenele toxicologoce în cazul celor două femei găsite moarte într-un imobil din cartierul Primăverii din Bucureşti au fost finalizate.Medicii legişti au stabilit că acestea consumaseră alcool, alcoolemia stabilită în cazul Cristinei Verona fiind de 0,85 grame la mie, iar cea a mamei sale, Elena Pârvulescu, de 2,3 grame la mie.Examenele toxicologice nu au relevat prezenţa de droguri sau de alte substanţe ilegale, potrivit surselor citate.Necropsia în cazul celor două femei a fost finalizată în 8 iulie, trei zile mai târziu trupurile fiind ridicate de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti.Cristina Verona (44 de ani) şi mama acesteia, Elena Pârvulescu (77 de ani), au fost găsite decedate, în 5 iulie, în locuinţa lor din cartierul Primăverii din Bucureşti.Concluziile criminaliştilor şi legiştilor au fost că Elena Pârvulescu a murit "în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal şi prin comprimare toracică", iar fosta jurnalistă a murit "prin asfixie prin spânzurare"."Autopsiile efectuate în data de 06.07.2011 au reliefat faptul că moartea persoanei de 77 de ani a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin obturarea orificiilor oro-nazale şi comprimare toracică, în timp ce moartea persoanei de 44 de a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin spânzurare; decesul celor două persoane s-a produs în urmă cu 4-5 zile", se arăta într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.În apartamentul în care locuiau cele două femei nu au fost găsite urme de răvăşire şi de efracţie, uşa de acces fiind încuiată, din interior, potrivit Parchetului Capitalei. Jurna

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 30 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 29 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 13 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 21 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°