Steaua face deliciul primei etape a campionatului. Fiindcă, pentru spectatorul nepersecutat de cine ştie ce subiectivisme, nu e plăcere mai mare decât aceea de a-i vedea pe fudulii fotbalului cu chiloţii în vine. Iar cramponaţii dresaţi de Ronny Levy frecventează această postură cu exemplară insistenţă. Ei şi-au procurat de la Sibiu o consistentă porţie de umilinţă. Şi observaţia nu se poticneşte nicidecum în rezultatul de egalitate care a chinuit finalul de meci. Penibilă a fost zădărnicia eforturilor cheltuite de stelişti pentru a se urca pe cârca unor săraci ai fotbalului, penibile au fost comentariile prin care conducătorii Stelei au tot încercat, după meci, să arunce mortăciunile prin curţi vecine, după cum la fel de penibilă a fost conserva filosofică în care Mihai Stoica şi-a ermetizat presupuse tristeţi existenţiale.
Gigi Becali a electrocutat, ca de obicei, o serie de salarizaţi ai fotbalizării tocmai de el plătiţi. Paratrăsnetul reacţiei patronale a fost, de această dată, bietul Răduţ. Logică şchioapă! Răduţ, aşa cum i-o fi fost evoluţia, nu a forţat mediocritatea mai mult decât ceilalţi colegi de echipă. De-ar fi fost el singura cârjă din formula gândită de Levi, Steaua putea câştiga chiar şi jucând 10 contra 12. Apoi, jucătorii ăştia cu care dă Becali de pământ nu au pătruns în vistieria Stelei prin efracţie. Ei au promovat nişte examene ale selecţiei supervizate cu cea mai a dracului competenţă de şefuleţi anume împuterniciţi cu riscul deciziei şi al cheltuielii. Aşadar, greşeala primordială aparţine tocmai patronului, adică selecţionerului de selecţioneri.
Ronny Levy, antrenor adus cu mari sacrificii de Mihai Stoica în Ghencea, împinge scuzele înspre subţirimea lotului pe care îl are la dispoziţie. Levy susţine că ar mai avea nevoie de vreo cinci transferuri, toate vizând titularizarea în echipă, pentru a face din Steaua o trupă cu
