Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta despre 'cosul pensionarului': Este o masura excelenta, Boc merita felicitat

Publicat in HotNews, luni 25 iulie 2011 ·

Presedintele PSD, Victor Ponta, considera drept o masura ''excelenta'' initiativa ''cosul pensionarului'', anuntata de liderul UNPR, Marian Sarbu, la inceputul acestei luni, relateaza Agerpres.

''Este o masura excelenta. Sincer este o masura atat de stanga incat Emil Boc, fost membru al Internationalei Socialiste, merita felicitat pentru asta. Nu va asteptati de la mine sa fiu impotriva masurilor socialiste luate de Guvernul Boc. E o problema de coerenta, e adevarat. Ne dorim foarte tare ca intr-adevar pensionarii sa beneficieze de asemenea masuri si nu eventual niste membri PDL care descopera ca sunt pensionari'', a declarat luni liderul PSD.

Presedintele Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR), Marian Sarbu, a declarat, la inceputul acestei luni, ca pensionarii ar putea beneficia, incepand cu luna septembrie sau octombrie, de sprijin pentru achizitionarea alimentelor de baza.

Liderul UNPR a precizat atunci ca a avut loc in cadrul Coalitiei o 'discutie generala'' despre instituirea unui ''cos al pensionarului'', respectiv o discutie cu privire la un sprijin care ar urma sa fie acordat pensionarilor in dorinta de a putea asigura achizitionarea unor produse alimentare de baza la preturi mult mai mici decat cele de pe raft.

''A fost o discutie (n.r. in cadrul Coalitiei) in legatura cu posibilitatea de a sprijini pensionarii, in principal pe cei cu venituri mici, de a achizitiona aceste produse. Lucram la un proiect in sensul acesta. Va fi nevoie de un act normativ, dar s-a discutat in mod generic despre o astfel de posibilitate. Nu este nevoie de niste perioade lungi de timp pentru acest lucru (n.r. pentru implementarea proiectului). Cred ca se va putea materializa la inceputul toamnei, septembrie - octombrie'', a adaugat Marian Sarbu.

Presedintele UNPR a aratat ca ar putea fi stabilite relatii cu producatorii

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 55 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 15 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 23 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 29 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 21 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Schimb dur de replici Rareș Bogdan – Traian Băsescu: „A avut mereu problema Elenelor” / „Tata m-a învăţat să mă bat numai cu bărbaţi”

HotNews acum 36 minute
Fostul președinte Traian Băsescu îi răspunde tăios liderului PNL, Rareș Bogdan, după ce acesta l-a atacat pentru susținerea Elenei Lasconi la prezidențiale. „Sufocat de grandomanie şi neputinţă, Rareş Bogdan apelează la ultimul resort al laşului: mi

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°