Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ONU organizează o conferință de urgență pe tema foametei din Somalia

Publicat in Antena 3, luni 25 iulie 2011 ·

Organizația pentru Hrană și Agricultură din cadrul Națiunilor Unite a convocat o întâlnire de urgență pentru a discuta despre criza din estul Africii, unde peste 11 milioane de oameni se confruntă cu foametea cauzată de cea mai gravă secetă din ultimii 60 de ani, informează Bloomberg.

Conferința are ca obiectiv identificarea măsurilor care ar putea fi luate pentru rezolvarea crizei, concentrându-se pe identificarea soluțiilor și nu pe atragerea unor ajutoare umanitare de moment.

3,7 milioane de oameni din sudul Somaliei, afectați de secetă și conflictele din zonă, au ajuns în condiția de a supraviețui numai prin intermediul ajutoarelor umanitare. Foametea din regiunile Bakool și Shabelle este cea mai gravă criză alimentară în Cornul Africii din 1992, când 300.000 de oameni au murit.

Eșecul agriculturii și conflictele dintre insurganții al-Shabaab și guvernul somalez au provocat o migrație masivă a populației din Somalia, criza extinzându-se astfel și în Kenya și Etiopia. Peste 800 de mii de oameni au fugit în țările vecine. Conform cifrelor publicate de ONU, peste o cincime dintre aceștia numai în 2011.

Organizația pentru Hrană și Agricultură din cadrul Națiunilor Unite a convocat o întâlnire de urgență pentru a discuta despre criza din estul Africii, unde peste 11 milioane de oameni se confruntă cu foametea cauzată de cea mai gravă secetă din ultimii 60 de ani, informează Bloomberg.

Conferința are ca obiectiv identificarea măsurilor care ar putea fi luate pentru rezolvarea crizei, concentrându-se pe identificarea soluțiilor și nu pe atragerea unor ajutoare umanitare de moment.

3,7 milioane de oameni din sudul Somaliei, afectați de secetă și conflictele din zonă, au ajuns în condiția de a supraviețui numai prin intermediul ajutoarelor umanitare. Foametea din regiunile Bakool și Shabelle este cea

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 56 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Cursă strânsă pentru Primăria Capitalei. Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25% într-un sondaj la comanda PSD

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea ar câştiga Primăria Capitalei dacă s-ar retrage din cursă Cristian Popescu Piedone. În situaţia actuală, Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25%.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 5 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Mai multe zone din București rămân din nou fără apă caldă. Care sunt sectoarele vizate

Ziare.com acum o ora
Începând de luni, 27 mai, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, anunță Compania Termoenergetica. Vor fi efectuate următoarele intervenţii: *

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°