Înainte să ne apuce complexele de superioritate faţă de fraţii de peste Prut, n-ar fi rău să aruncăm o privire în oglindă.
Multă apă a curs pePrut de la vremea podurilor de flori încoace şi multe lucruri s-au schimbat în relaţiile româno-române. Şi nu toate în bine. Dacă relaţiile oficiale au evoluat, dacă unele dintre cele instituţionale - în varii domenii - s-au schimbat, impresia mea este că relaţiile interumane au cunoscut (şi) metamorfoze neaşteptate în acei ani ai entuziasmelor de tot felul, inclusiv ai unionismului spontan şi probabil naiv. În timp, mulţi dintre compatrioţi au început să privească la fraţii de peste Prut, ba cu neîncredere - din motive de rackeţi, de parcă pe malul cestălalt ar fi aglomeraţie doar de oameni cinstiţi! -, ba cu un aer de superioritate, când nu chiar de dispreţ, fraţii de dincolo fiind socotiţi un fel de români de mâna a doua. Unionismul a rămas mai degrabă conduita exaltaţilor, românii „normali", îndeosebi politicienii şi intelectualii, fie declarându- se împotrivă, fie practicând un fel de „dublu discurs" - pe dinafară se declară pentru, iar în sine lor se roagă nu cumva să se întâmple! S-ar putea ca ambele categorii să aibă dreptate! Pentru că percepţia noastră este falsă. Nu doar că „media antropologică" basarabeană este superioară mediei de dincoace de Prut, dar şi elitele lor ar putea privi de sus către ale noastre. Sigur, există şi cauze obiective în apariţia acestei situaţii. Pe când noi stăteam sub jugul tot mai apăsător al regimului comunismului dinastic, ei începuseră exerciţiul libertăţii cu glasnostul şi perestroika gorbacioviste. Când noi ne rugam la partidul unic, ei explorau deja pluralismul prin înfiinţarea Frontului Popular. Şi când protestul antitotalitar îşi adaugă o dimensiune naţională, de bună seamă că şi motivaţia este mai puternică.
Unii dintre reticenţii noştri, dacă vine vorba, evocă co
