Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uriaşii din Carpaţi

Publicat in Romania Libera, luni 25 iulie 2011 ·

Autorităţile vor să refacă în România o specie dispărută cu 200 de ani în urmă. Uriaşele animale, care ating o tonă în greutate, aproape trei metri lungime şi doi metri înălţime, sunt strict protejate de lege. Cel care va îndrăzni să ucidă un zimbru va avea parte de una dintre cele mai mari amenzi din ţara noastră - 30.000 de euro.

Peste numai câteva luni se va petrece în România un eveniment pe care îl putem defini drept istoric - punerea în libertate a primelor 20 de exemplare de zimbri, undeva în zona montană a judeţului Neamţ. Acest lucru a devenit posibil după un lung şir de programe care au fost aplicate, de ani de zile încoace, de Parcul Natural Vânători-Neamţ, în colaborare cu diverşi specialişti din ţară şi din străinătate. Să vezi un animal de aproape o tonă greutate, până la trei metri lungime şi vreo doi metri înălţime, umblând liber prin Carpaţi, este ceva cu totul special.

Omul reface azi ceea ce tot el a distrus. Pentru că la noi, zimbrii au fost exterminaţi încă de-acum 200 de ani. Ultimele exemplare au fost văzute atunci în Munţii Bârgăului, în estul Maramureşului şi în Munţii Călimani. Animalele au fost hăcuite fără milă, concomitent cu tăierea pădurilor şi extinderea suprafeţelor agricole. Cel mai mare erbivor din Europa are un aspect care te face să-ţi doreşti să fii cât mai departe de el. Are un cap masiv şi o cocoaşă proeminentă. Gâtul şi pieptul sunt acoperite de o „barba" abundentă, care-i amplifică imaginea de colos.

Pericolul braconajului

Zimbrul a dispărut în Polonia în 1919, iar din Caucaz - în 1927. Polonia s-a „trezit„ însă cu mult timp în urmă şi a trecut la reintroducerea acestei specii pe teritoriul său încă din 1960, când primele exemplare au fost eliberate în natură. Tot pe atunci a făcut acelaşi lucru şi fosta Uniune Sovietică. Se ştie, de exemplu, că o turmă de peste 100 de zimbri în libertate se află pe t

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum 46 minute
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 4 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Nicolae Ciucă, susținut la alegerile prezidențiale de Organizația Femeilor Liberale

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbătă, în unanimitate, susţinerea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidenţiale. Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbă

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 34 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Video Gloria Bistriţa, învinsă acasă. Rezultatul meciului din Liga Campionilor cu Krim Ljubljana

Adevarul acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia Krim Ljubljana, scor 35-30 (20-19), în a treia partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°