Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Klaus Iohannis este „Star of the Rally” în 2011

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Primarul Municipiului Sibiu, a primit premiul „Star of the Rally” din partea organizatorului Raliului Sibiului, pentru a doua oară consecutiv, pentru susţinerea şi implicarea în organizarea celor 11 ediţii de până acum.

CITIŢI ŞI:

Crudu s-a pozat pe un Lamborghini Murcielago si motociclete scumpe la Sibiu GALERIE FOTO

VIDEO Fete sexy, mașini puternice și spectacol la GLL auto show GALERIE FOTO

Regele Cioabă şi-a dus regina şi nepoţii la mare. El a stat la umbră FOTO

Raliul Sibiului, cel mai dur şi spectaculos raliu pe macadam din România, mai are doi câştigători. Iniţiate în 2010, trofeele speciale „Star of the Rally” şi „Speed Max” au fost câştigate anul acesta de Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, şi de pilotul italian Simone Campedelli care a stabilit un nou record pe speciala Şanta.

„Raliul Sibiului este o competiţie foarte aşteptată de iubitorii de gen, datorită tradiţiei pe care o are deja în oraşul nostru şi importanţei sale în etapele concursurilor naţionale şi internaţionale. Vom susţine în continuare Raliul Sibiului pentru că este un eveniment care atrage un număr mare de turişti în fiecare an şi sper că această etapă să se bucure de un succes din ce în ce mai mare”, a spus Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, cu ocazia primirii trofeului „Star of the Rally” 2011.

„Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, s-a implicat în susţinerea acestui raliu şi merită din plin trofeul „Star of the Rally”. Anul acesta am avut pe lista de start piloţi de top din ţări că Franţa, Italia, Ungaria şi Bulgaria şi, ceea ce este cel mai important, vom continua colaborarea cu organizatorii IRC şi anul viitor, obiectivul nostru fiind acela de a organiza o etapă care să fie inclusă în calendarul oficial al acestei competitii”, a spus şi Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

„Mi-a plăcut foarte mult etapa de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 17 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 3 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°