Promovarea Concordiei Chiajna în Liga I nu e o întîmplare dacă ne gîndim că în mai toate campionatele europene viitorul sezon al primelor ligi cuprinde şi nume necunoscute fotbalului mare ca Leuven (Belgia), Novara (Italia) sau Augsburg (Germania). Cluburi apărute peste noapte sau revenite în prim-plan după zeci de ani, aceste veritabile apariţii surprinzătoare dau culoare fotbalului şi completează derby-urile dintre echipele cu tradiţie.
Supriza în tricouri roz
Fotbalul francez aşteaptă cu nerăbdare debutul în Ligue 1 al echipei Evian Thonon Gaillard, formată în 2003 din fuziunea cluburilor comunale din Gaillard (11.000 locuitori) şi Thonon. Printre acţionarii clubului se numără Bixente Lizarazu şi Zinedine Zidane iar vedetele echipei cu echipament roz sînt Olivier Sorlin, Sidney Govou şi Jerome Leroy. Promovarea surpriză a celor de la Evian a venit la capătul primului sezon în liga a doua franceză, artizanul uimitoarei ascensiuni fiind antrenorul Bernard Casoni, fostul mare jucător al lui Marseille.
Serie A, după jumătate de secol
Sampdoria, FC Torino, Brescia, Bari sînt echipe care se vor duela în viitorul sezon de Serie B. Asta în timp ce Milan şi Inter vor întîlni în campionat un adversar neobişnuit: Novara, echipa care acum doi ani juca în liga a treia!
După 55 de ani de partide în subsolul fotbalului italia, clubul piemontez a revenit pe prima scenă, cu cel mai mic stadion din divizie, capacitatea Stadio Silvio Piola fiind de doar 10.000 de locuri. Vedetea celor de la Novara este japonezul Morimoto, achiziţionat luna aceasta de la Catania.
Primii galezi în Premier League
Swansea City e marea surpriză din viitorul sezon fotbalistic în Anglia: promovată în premieră în Premier League, după ce a învins la baraj Nottingham Forest, echipa e prima reprezentantă a Ţării Galilor la acest nivel. Fără