Pentru un adolescent al anului 1929, bacalaureatul a însemnat „amintiri foarte frumoase" de care şi-a amintit şi dincolo de vârsta de 90 de ani! Pentru adolescentul de azi, bacalaureatul s-a strecurat în ironia: „Ce a căzut la bac? Tot liceul!". Pentru cei de ieri, perspective şi orizonturi de aşteptare, iar pentru cei de azi, o formalitate cotidiană. O formalitate cauzată de lipsa orizonturilor şi a perspectivelor în imediat. Ce faci cu o diplomă de bacalaureat? Ieri îţi continuai studiile în străinătate. Azi, eventual pătrunzi în sistemul de învăţământ superior românesc, unde, la foarte multe discipline, profesorii universitari se văd nevoiţi să organizeze un fel de clasă pregătitoare pentru eliminarea lacunelor din liceu. Cum pot fi eliminate aceste lacune, tehnic vorbind, dincolo de nivelul şi structura curriculei şcolare? Răspunsul poate fi aflat din povestea felului în care se desfăşura un examen de bacalaureat la unul dintre marile colegii ale României de acum peste 70 de ani, examen care a fost structurat de un sistem şi o lege anulate în 1948. Mărturia îi aparţine elevului de acum 70 de ani, pe numele său Şerban Milcoveanu. Pentru adolescentul de atunci, indiferent cine ar fi fost el şi ce profil ar fi avut liceul, exista şi un procedeu de testare ad-hoc, greu de prevăzut şi care solicita lecturi suplimentare. Iată cum s-au desfăşurat lucrurile.

„Iunie 1929. Preşedintele comisiei de bacalaureat era profesorul Ion Petrovici de la Iaşi. Se puneau întrebări suplimentare faţă de ce întrebau membrii comisiei. La limba română m-a întrebat: «Eşti pentru Arta pentru Artă sau pentru Arta cu tendinţe?». Asta era disputa în epocă. Socialiştii făceau din artă un instrument de propagandă, iar Mihail Dragomirescu era pentru Artă pentru Artă. Eu am răspuns: «Sunt pentru arta cu mesaj. Să aducă ceva nou. Să deschidă un orizont!».

La istorie, Petrovici a pus o