PDL este extrem de preocupat de bugetul ce va fi alocat finanţării politicilor de coeziune în perspectiva financiară a Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor Sever Voinescu, precizând printre proiectele importante ce ar urma să fie sprijinite din bani europeni realizarea cadastrului pentru tot teritoriul României şi reabilitarea termică a blocurilor.
"Suntem foarte interesaţi de finanţarea politicilor de coeziune. La nivelul UE, politica de coeziune urmăreşte în general reducerea distanţei dintre statele membre din punctul de vedere al PIB, cu alte cuvinte din punct de vedere al dezvoltării. România este extrem de interesată de acest capitol. Practic, din câte ştim, e vorba de o alocare de 376 miliarde de euro pentru dimensiunea politicii de coeziune la nivelul întregii Uni-uni Europene pe perioada 2014-2020", a declarat Sever Voinescu la finalul şedinţei BPN al PDL, citat de Agerpres.
Acesta a subliniat că democrat-liberalii sunt foarte interesaţi şi ca priorităţile naţionale de dezvoltare ale României să se regăsească sau să poată fi susţinute financiar în următorul exerciţiu financiar al UE.
Concret, Sever Voinescu a dat ca exemplu de proiecte importante finanţarea operaţiunii de cadastrare a României.
"În al doilea rând este vorba de atragere de fonduri europene în zonele cu potenţial de risc natural. E vorba de situaţiile, cum ştiţi, unde inundaţiile, mai ales, fac adevărate ravagii în anumite regiuni. E foarte important să ne concentrăm pe viitor pe aceste zone. Nu în ultimul rând există posibilitatea, şi PDL susţine lucrul ăsta, ca operaţiunea de reabilitare termică a blocurilor să continue cu fonduri europene. Această operaţiune de reabilitare termică a blocurilor se bucură de mare succes şi de un real sprijin la nivelul Uniunii Europene. Şi, precizez, ea nu se întâmp