Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medic ginecolog: „Decât să faci un copil pe care nu poţi să-l educi, mai bine un avort”

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 · ·

Medicul ginecolog Camelia Pătru a spus într-un interviu că recomandă pacientelor însărcinate, dar sărace, să facă avort.

Reporter: Care sunt cele mai frecvente boli cu care se confruntă femeile?

Doctor Camelia Pătru.: Bolile cu transmisie sexuală – candida, trichomona și este o explozie de condiloame, adică de HPV (Human Papilloma Virus), cel care dă și cancerul de col uterin. Poate datorită vieții ăsteia haotice și cu tot tineretul plecat peste granițe și venit înapoi și neprotejat . În ultimii trei ani cred că am văzut mai multe decât am văzut în restul de 20.

Reporter: Care este procentul avorturilor în prezent, în comparaţie cu anii trecuţi?

Doctor: Acum este mai redus față de alți ani. Imediat după 1989 era o explozie. Nimeni nu se mai proteja nicicum, nici femeile căsătorite. Per total numărul de avorturi a scăzut, dar la tineret aceste avorturi au crescut în ultimul timp.

Reporter: Ați avut paciente care v-au solicitat pentru avort, în perioada comunistă?

Doctor: În momentul acela, ele nici nu aveau curajul să spună că erau însărcinate. Eram trimiși să facem controale periodice pe la întreprinderi ca să vedem dacă femeile sunt sau nu însărcinate. Atunci când o femeie era gravidă, nu venea să roage pe nimeni s-o chiureteze, își provoca singură și venea la spital cu hemoragie, cu probleme, complicații. Îi era teamă că tu o reclami la poliție.

Citeşte AICI prima parte a interviului cu medicul ginecolog Camelia Pătru:

Medic ginecolog: "Pe vremea comunismului, dacă aveai viaţă sexuală, erai arătată cu degetul pe stradă"

Reporter: Erau şi cazuri în care se avorturile se făceau pe ascuns?

Doctor: Eu n-am făcut, dar pot să spun că nici în spital nu se făceau pe ascuns pentru că erau supravegheați și era periculos. Pe vremea aceea nu existau cabinete private, în casele oamenilor nu am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 7 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°