Bogdan şi Călin Roman, progeniturile edilului, se cred şerifii oraşului. Pentru \"taxa de şmecher\", unul taie cu sabia, altul trage cu pistolul. Sursa: ADI PÂCLIȘAN
Fiii primarului oraşului Deta, judeţul Timiş, Bogdan, 32 de ani, şi Călin Roman, 27 de ani, au înjunghiat, cu o sabie artizanală, trei tineri. Incidentul a avut loc, ieri, în jurul orei 2.00 dimineaţa. Una dintre victime susţine că fiul cel mare i-ar fi cerut 5.000 de euro, taxă de protecţie.
Călin a fost ridicat aseară de către poliţişti din casa familiei şi a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta. La închiderea ediţiei, Bogdan Roman încă era căutat de către anchetatori.
Altercaţia a avut loc în faţa Judecătoriei Deta, pe terasa "Tabu", de pe strada Victoriei. Potrivit martorilor, fiul cel mare al edilului ar fi înjunghiat, cu o sabie lungă de aproximativ 40 de centimetri, trei persoane în timpul unui scandal monstru. El ar fi fost asistat de doi prieteni şi de fratele mai mic. Sabia a fost găsită în locuinţa fraţilor Roman.
I-au hăcuit şi au fugit
Doi dintre tinerii înjunghiaţi au ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara: Gartner Bogardo, 23 de ani, înjunghiat în spate, şi unchiul său, Alexandru Ştefan, 32 de ani, cu răni în zona umerilor. A treia victimă, Petru Iung, 22 de ani, a fost spitalizată în Deta.
Medicul Iosif Cobzariu spune că rănile victimelor sunt foarte adânci: "Unul dintre ei are tăieturi pe ambele mâini, de 10 şi 12 centimetri lungime, iar altul a fost tăiat paralel cu coloana vertebrală, de la omoplat până jos".
Imediat după atac, fiii primarului au dispărut, împreună cu acoliţii lor, îmbarcându-se în două maşini. "A fost deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi alte violenţe, respectiv port şi uz de armă albă, fără drept, în locurile publice