În fiecare an, zeci de miliarde de lei vechi de la bugetul de stat sunt “drenate” prin intermediul societăţii Rom­plumb. Caracatiţa se întinde până la nivel ministerial, motiv pentru care societatea poluatoare a func­ţionat chiar şi în perioadele în care nu avea autorizaţie de mediu, indife­rent de culoarea politică a guvernării.

În afară de tradiţie, afacerea de la Romplumb Baia Mare nu prea are argumente de existenţă într-o economie sănătoasă de piaţă. Nu mai e o unitate strategică, din moment ce a ajuns un jucător nesemnificativ pe piaţa europeană a plumbului (cu o cotă de 0,02%). Nu mai prelucrează minereurile autohtone de plumb, după ce mineritul şi-a dat obştescul sfârşit. În ultimii ani a înregistrat pierderi mari sau profituri minuscule, dar i-a poluat constant pe cei peste 140.000 de băimăreni. Nu se justifică nici sumele enorme investite – sau care urmează a fi investite – în dimi­nuarea poluării: 45.558.870 lei (1994-2010) şi 43.000.000 lei (2010-2013), din moment ce nici acum Rom­plumb nu se încadrează în nor­mele de mediu. Chiar şi miza so­cială a celor 650 de locuri de mun­că nu e una credibilă, într-o perioadă în care din sectorul bugetar sunt disponibilizaţi sute de mii de angajaţi.

Pentru statul român şi pentru Baia Mare, afacerea e una păguboasă. Pentru “băieţii deştepţi” din Bucureşti sau din Baia Mare, afacerea e una de mili­oane (de euro).

Adevărata “afacere” din jurul socie­tăţii Romplumb îşi are originea în Ordonanţa de Urgenţă nr. 173/05.11.1999. Aceasta prevede pen­tru agenţii economici cu capital majoritar de stat suportarea de la bu­getul de stat a cheltuielilor de ecologi­zare, generate de procesul de recicla­re a deşeurilor şi subproduselor plum­boase. La nivelul anului 1999, alo­ca­ţia unitară era de 125 lei/tonă de subprodus rezultat. Însă alocarea nu se făcea cu ochii închişi. Ordonanţa pre­­ciza că “deconturile jus