Premierul Ungariei, Viktor Orban, a apreciat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, importanţa menţinerii şi dezvoltării învăţământului superior în limba maghiară din România, făcând referire concretă la Universitatea Sapientia şi la Facultatea de Medicină de la Târgu Mureş, relatează Agerpres. Viktor Orban a declarat, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară Tusvanyos, că ”instruirea medicilor în limba maghiară are importanţă strategică” şi ”Guvernul Ungariei va face tot posibilul să sprijine cadrele medicale, rezidenţii şi studenţii de la Universitatea din Târgu Mureş”. ”Nu putem acţiona până când nu ne spuneţi de ce fel de sprijin aveţi nevoie”, a arătat acesta. De asemenea, referindu-se la Universitatea Sapientia, premierul ungar a declarat că există toate instrumentele pentru sprijinirea ei. “Noi am creat această universitate, dacă copilul plânge îl alinăm, dacă plânge de foame îl vom alimenta. (…) Când Universitatea Sapientia ne va da un semnal clar ce să facem, vom face, dar noi nu putem ghici ce aveţi nevoie aici”, a spus Viktor Orban.
UDMR Mureş solidar
În cursul zilei de marţi, UDMR Mureş a remis un comunicat de presă potrivit săuria îşi exprimă susţinerea faţă de cadrele didactice de la UMF Târgu-Mureş.”UDMR filiala Mureş, susţine în mod ferm pe profesorii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş – secţia maghiară, în demersurile făcute pentru sprijinirea educaţiei în limba maghiară”, se arată în comunicat. Potrivit documentului remis presei, măsurile luate de majoritate pun piedici în calea progresului. „Măsurile luate de către majoritate sunt în neconcordanţă cu spiritul epocii contemporane, care pun piedici în faţa progresului educaţiei în limba maghiară în aceea unitate de învăţământ, unde există o tradiţie a predării în această limbă pentru viitori medici şi farmacişti, şi unde până acum există un echilibru între cele două secţii (