Ministerul Educaţiei a demarat un proiect-pilot prin care elevii vor putea intra în şcoli numai pe bază de cartele magnetice, iar toate absenţele vor fi monitorizate printr-un sistem computerizat, la care vor avea acces şi părinţii.
Elevii vor putea intra în şcoli numai pe bază de cartele magnetice, iar toate absenţele vor fi monitorizate printr-un sistem computerizat, la care vor avea acces şi părinţii. Măsurile fac parte dintr-un proiect al Ministerului Educaţiei care a fost discutat cu inspectorii şcolari judeţeni.
„Acest tip de înregistrare a accesului în şcoală rezolvă două probleme: cea de siguranţă a elevilor în unitatea de învăţământ şi totodată, în termeni reali, la cinci minute de la momentul în care au început cursurile în şcoală, fiecare diriginte va avea tabelul cu elevii prezenţi, cei absenţi, elevii întârziaţi", a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea.
Reprezentanţii ministerului spun că în acest fel se va reduce absenteismul la ore şi va exista un control mai strict asupra elevilor. „Ideea ne-a fost sugerată de un profesor de la Miercurea Ciuc şi a fost pentru prima dată când am avut discuţii pe această temă. Deocamdată nu s-au făcut calcule despre costurile implementării unui astfel de proiect care s-ar putea realiza printr‑un program european. După ce se va introduce cartela pentru prezenţă, e posibil ca pe aceasta să fie stocate şi informaţii despre notele elevilor, iar părinţii să aibă astfel acces la ele", a declarat Tudorel Urian, consilier al ministrului Funeriu.
Sistem experimental la Şcoala nr. 147
În Bucureşti, sistemul de acces pe bază de cartelă magnetică a fost introdus în premieră la Şcoala nr. 147, în urmă cu câţiva ani.
„A fost aleasă această unitate şcolară pentru că se află într-o zonă cu risc, Ferentari. Sistemul este bun pentru că nici un elev nu poate părăsi şcoala făr