Zilele acestea, Ion Iliescu a sărbătorit, alături de Nina Iliescu, 60 de ani de la căsătorie. A fost o aniversare de suflet pe care a evocat-o cu emoţie şi căldură, cel care ne-a fost preşedinte timp de 11 ani.
Într-un clasamanet ad-hoc dedicat primelor doamne, Nina Iliescu se plasează autoritar pe primul loc. Pentru discreţia absolută cu care şi-a înconjurat viaţa personală, pentru refuzul de a se amesteca în problematica de stat gestionată de soţul său (căruia însă i-a fost un constant sfătuitor). Practic necunoscută marelui public, doamna Iliescu s-a arătat rar, atunci când n-a avut încotro - în momentele în care şi-a exercitat dreptul de a vota. Din multe puncte de vedere, Ion şi Nina Iliescu constituie un cuplu model, de-a dreptul exotic într-o lume în care exhibarea intimităţii a devenit un adevărat business.
Pe locul al doilea aş plasa-o pe doamna Nadia Constantinescu. Soţia celui de-al doilea preşedinte nu a fost la fel de „habotnică” precum predecesoarea sa. Şi-a îndeplinit sarcinile protocolare cu bun simţ şi adeseori cu graţie, constituind o prezenţă agreabilă pentru cei din jur.
Deşi podiumul acesta imaginar are doar trei poziţii, doamna Elena Băsescu nu este în nici un caz ultima. Într-un puternic constrast cu soţul său, ea s-a dovedit a fi o persoană înzestrată cu răbdare şi tact, capabilă să treacă peste momentele tensionate. Experienţa de nevastă de marinar a ajutat-o să se rezume la îndeletnicirile care-i sunt proprii şi nu cred că cineva ar putea reclama vreun amestec sau o intervenţie pe palierele puterii – nici măcar voluntarul său soţ. Bref: o prezenţă agreabilă, atunci când trebuie să iasă din anonimat, acceptată cu simpatie chiar şi de cei care nu-i simpatizează consortul.
Românii au avut şi au parte de trei „prime doamne” autentice, veritabile contraponderi a celei care a lăsat în urma sa un model detestat. Fericită naţ