Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADMITERE 2011: Vezi lista candidaţilor admişi la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia şi locurile disponibile la buget

Publicat in Alba24, luni 25 iulie 2011 ·

Tinerii care au dorit să urmeze cursurile Universităţii “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia au aflat astăzi dacă au fost admişi la una dintre cele patru facutăţi din cadrul instituţiei de învăţământ superior. Tot astăzi va începe şi înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile la buget şi cu taxă. Potrivit purtătorului de cuvânt Diana Câmpan, şi în acest an concurenţa a fost destul de mare, iar absolvenţii care s-au înscris au avut la dispoziţie 1.580 de locuri, dintre care 566 în regim subvenţionat.

Listele candidaţilor declaraţi admişi la studiile universitare de licenţă în anul universitar 2011-2012 poate fi consultată aici

Vă prezentăm situaţia înscrierilor la cele patru facultăţi din cadrul Universităţii “1 Decembrie 1918″ Alba Iulia:

- Facultatea de Istorie şi Filologie: 77 de dosare depuse (80 de locuri la buget, 85 cu taxă)

- Facultatea de Ştiinţe: 458 de dosare depuse (264 de locuri la buget, 385 cu taxă)

- Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale: 303 de dosare depuse (157 de locuri la buget, 218 cu taxă)

- Facultatea de Teologie Ortodoxă: 58 de dosare depuse (52 de locuri la buget, 46 cu taxă)

În total, la toate cele patru facultăţi din cadrul Universităţii albaiuliene s-au înscris 896 de candidaţi.

Numărul mic de candidaţi a determinat ca o parte din locurile bugetate să rămână neocupate

Diana Câmpan ne-a oferit şi o situaţie, înainte de înmatriculări, a numărului de locuri rămase neocupate în cadrul Universităţii “1 Decembrie 1918″. De precizat este faptul că, după finalizarea înmatriculărilor, respectiv după 30 iulie, numărul de locuri disponibile atât la buget, cât şi cu taxă se va mai modifica.

Astfel, până astăzi, la nivelul universităţii albaiuliene, mai sunt disponibile un număr de 488 de locuri cu taxă şi 199 de locuri pentru învăţământ la distanţă. Diana Câmpan a precizat că, potrivit datelor e

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 26 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 59 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°