Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL Zimbru se instalează în fotoliul de lider al Diviziei Naționale

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Echipa de fotbal Zimbru Chișinău a repurtat o victorie confortabilă în epilogul etapei inaugurale din Campionatul Moldovei de fotbal.

Evoluând pe stadionul orășenesc din Râbnița, discipolii lui Serghei Stroienco au început foarte bine derby-ul cu Iskra-Stal, învingătoarea ediției de anul trecut a Cupei Moldovei.

Deja în minutul 13, tânărul atacant Eugen Sidorenco a deschis parada golurilor. Până la finele primei părți a jocului, protagonistele nu au reușit să mai „perforeze" porțile adverse și centralul Gheorghe Malinovschi a stabilit scorul la pauză de 0-1.

Imediat după revenirea de la vestiare, „galben-verzii" și-au mai sancționat de două ori adversara și au încheiat meciul cu un categoric 3-0, urcând pe prima treaptă a clasamentului provizoriu.

Ultimele două goluri ale formației din capitală poartă semnătura lui Oleg Molla, care împreună cu ghanezul Eric Sackey, conduce topul marcatorilor.

Sâmbătă și duminică, în primele meciuri ale rundei inaugurale au fost consemnate rezultatele: Sfântul Gheorghe Suruceni - FC Costuleni 2-1, Olimpia Bălți - FC Tiraspol 1-0, Milsami-Ursidos Orhei - Academia UTM Chișinău 3-2, Sheriff Tiraspol - CSCA-Rapid Ghidighici 2-0 și Dacia Chișinău - Nistru Otaci 1-0.

Meciurile etapei a doua se vor disputa sâmbătă, 30 iulie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Donald Trump a anunțat că un schimb major de prizonieri între Rusia și Ucraina tocmai a fost FINALIZAT

Gandul acum 48 minute
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că un schimb major de prizonieri tocmai a fost finalizat între Rusia și Ucraina. „Un schimb major de prizonieri tocmai a fost finalizat între Rusia și Ucraina. Va intra în vigoare în curând. Felic

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România ale Synlab International

Ziua Constanta acum 34 minute
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile, din România, care apartin Synlab International GmbH, și anume: Synlab West SRL, Laboratoarele Synlab SRL, Zostalab SRL, Medsense Servic

Nicuşor Dan: Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Încerc să nu se ia în calcul nici măcar mărirea TVA de la 19 la 21%

HotNews acum 2 ore
Președintele ales Nicușor Dan a declarat vineri că luni după-amiază sau marți va începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern, iar acestea vor dura 3-4 săptămâni. Despre discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, el a s

Aproape 300 de mineri sunt blocaţi într-o mină de aur din Africa de Sud, la peste 3 km adâncime

HotNews acum 37 minute
Minerii au rămas blocați joi, în jurul orei locale 22:00 (23:00 ora României), într-unul dintre puţurile minei de aur Kloof, de lângă Johannesburg, a transmis Sindicatul Naţional al Minierilor (NUM). Potrivit companiei care se ocupa de mină, este vo

Bernadette Szocs și Sofia Polcanova s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bernadette Szocs (30 de ani) și Sofia Polcanova (30 de ani) s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă, în timp ce Adina Diaconu (25 de ani) și Maria Xiao (31 de ani) au fost eliminate. pe care și le-au adjudecat cu 11-7

Trupele germane îşi încep prima misiune permanentă în străinătate după al Doilea Război Mondial. Cancelarul Friedrich Merz spune că „nu are nicio indicaţie că SUA şi-ar retrage trupele din Europa”

News.ro acum 3 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a vizitat joi Lituania pentru a marca prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondial, îndemnând aliaţii să-şi intensifice eforturile pentru a consolida apărarea europe

Doliu la FCSB. A încetat din viaţă Radu Paligora

Gandul acum o ora
FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au transmis condoleanțe, după ce fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani. Radu Paligora a fost medicul FCSB zece ani, în perioada 2004 – 2014. Acesta avea problem

Un poliţist de 21 de ani a murit într-un accident produs în judeţul Prahova

Adevarul acum 32 minute
Un poliţist în vârstă de 21 de ani a murit într-un accident rutier produs joi noaptea pe raza judeţului Prahova.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°