Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat declarat mort de 25 de ani, găsit în Las Vegas

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Un bărbat din Chicago, care a fost declarat mort în urmă cu 25 de ani, după ce a fost dat dispărut pe fondul datoriilor uriaşe şi a legăturilor cu mafia, a fost descoperit într-o casă de pariuri din Las Vegas.

Arthur Gerald Jones, tată a trei copii, a dispărut în mai 1979, pe vremea când avea 40 de ani, după ce şi-a pierdut slujba de broker. El avea datorii uriaşe, de zeci de mii de dolari, acumulate la jocurile de noroc.

Jones nu era în apele lui în săptămânile dinaintea dispariţiei sale şi devenise extrem de nervos după ce un fost coleg de muncă de-al lui fusese ucis, le-a spus soţia sa reporterilor, la vremea respectivă. FBI a descoperit ulterior că bărbatul avea legătura cu crima organizată din Chicago.

În 1986 el a fost declarat mort, iar soţia şi copiii lui au primit beneficii de aproximativ 47.000 dolari, potrivit Daily Telegraph.

Săptămâna trecută, Jones a fost găsit în viaţă, într-o casă de pariuri din Nevada, unde lucrează de mai bine de un deceniu. El a fost arestat sub acuzaţiile de crimă, fraudă, jaf şi furt de identitate.

Prietena lui actuală, Patricia Baal, a declarat că are o relaţie cu Jones de 22 ani. "A fost foarte iubitor si respectuos cu mine şi cu familia mea. Îl iubesc şi totul a mers bine", a spus ea.

Jones a recunoscut că a "plecat în 1979, fără a spune nimănui şi că până în prezent nu a contactat pe nimeni din trecutul său".

El a declarat anchetatorilor că şi-ar fi cumpărat o identitate falsă pentru 800 dolari, sub numele de Iosif Richard Sandelli. S-a mutat în Florida, unde a fost arestat de trei ori, iar apoi s-a mutat în California, unde a fost din nou arestat de mai multe ori, înainte de a ajunge în Las Vegas în 1988.

Jones a fost descoperit după ce a primit o reclamaţie cu privire la utilizarea potenţial frauduloasă a unui număr de securitate socială.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Cum va fi vremea în perioada 19 mai – 15 iunie 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 19 mai - 15 iunie 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Rusia și Ucraina se întâlnesc la Istanbul, fără speranțe de progres

Mediafax acum o ora
Delegații din Moscova și Kiev se reunesc vineri la Istanbul pentru primele negocieri directe din 2022, dar absența lui Putin și trimiterea unei echipe de rang inferior de către Rusia au stins orice optimism. Partea rusă e condusă de Vladimir Medinsk

Scădere puternică a preţurilor petrolului, pe fondul posibilului acord nuclear dintre SUA şi Iran

HotNews acum o ora
Cotaţiile petrolului au înregistrat joi o scădere accentuată, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat progrese semnificative în negocierile pentru un acord nuclear cu Iranul. Investitorii anticipează o creştere a exporturilor de ţiţei i

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 2 ore
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 16 mai 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuviosi Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei Sfantul Teodor cel Sfintit a fost ucenicul Sfantului Pahomie cel Mare. S-a nascut si a crescut pagan in Tebaida de Sus. La varsta de 14 ani paraseste cas

Contre între miniştrii de externe ai Ungariei şi Poloniei la reuniunea NATO din Turcia, pe fondul scandalului de spionaj dintre Budapesta și Kiev

G4Media acum o ora
Miniştrii de externe ai Poloniei şi Ungariei au avut un schimb de replici la reuniunea NATO din Turcia, care s-a prelungit apoi cu contre publice pe X, în legătură cu scandalul de spionaj dintre Budapesta şi Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media.

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

Nicușor Dan, 2016: „Nu mai vrem să avem un Parlament autist”. Simion, 2025: „Sper ca toți talibanii care pierd alegerile să își ceară scuze”

Gandul acum 10 ore
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri (16 noiembrie 2016 n.r.), la Timişoara, că formaţiunea sa îşi doreşte ”schimbarea clasei politice, a politicianului român” şi un Parlament care ”să nu fie autist”. Afirmația este de pe vremea în car

FBI avertizează că inteligenţa artificială este folosită pentru a imita vocea unor oficiali americani / „Dacă primiţi un mesaj care pretinde a fi de la un înalt oficial american, nu presupuneţi că este autentic”

G4Media acum 2 ore
Actori rău intenţionaţi se dau drept oficiali americani de rang înalt folosind mesaje vocale generate de inteligenţa artificială, ca parte a unei scheme de „vishing”, prin care încearcă să obţină acces la conturile personale ale acestora, a avertiza

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

5°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°