Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul de la Deta a stârnit un val de reacţii din partea telespectatorilor Antena 3

Publicat in Antena 3, luni 25 iulie 2011 ·

Telespectatorii au trimis sute de mesaje pe mail-ul Antenei 3 ca reacţie la incidentul din Deta. Oamenii se arată indignaţi de lipsa de reacţie a poliţiei, dar mulţi atrag atenţia că problemele din Deta sunt vechi şi că nici victimele nu sunt tocmai cetăţeni respectabili.

"La Deta, Poliţia face trafic împreună cu fiii primarului", ne-a scris un telespectator. Un altul spune că, în urmă cu câţiva ani, "Bogdan Roman împreună cu banda lui a bătut un om în casa scării unde locuia. Aproape l-au omorât. Comercializează şi consumă droguri...au violat o fată care, nici în ziua de azi nu a depus plângere de frică să nu o omoare pe ea şi familia ei."

Un român din Deta, care ne urmăerşte din Spania, scrie că fiii primarului "fac legea prin toată zona din Timiş, Poliţia e mână în mână cu ei de ani de zile şi nu sunt doar două infracţiuni. Să fiu mai explicit, sunt o bandă organizată şi nu poate intra nimeni în oraşul Deta, fără ca ei să ştie. Toată lumea din Deta tace din gură, să nu îi caute acasă."

O altă locuitoare din Deta scrie: "Toată lumea acuză politiştii că erau de faţă şi nu au făcut nimic, dar nimeni nu spune că cei care erau implicaţi erau în jur de 25, iar politiştii erau doar 6. Nu mai ştiau unde să fugă, pe care să-l ţină şi aşa mai departe."

Un alt incident similar a avut loc în Deta, săptămâna tecută, spune un alt telespectator. "Un grup de tineri a blocat drumul judetean, la 1 km de Deta şi unul din ei a sărit la mine cu cuţitul. (...) Am aşteptat 50 de minute poliţia, care nu a venit, ci a blocat drumul la 1 km distanţă de tot incidentul. "

Telespectatorii au trimis sute de mesaje pe mail-ul Antenei 3 ca reacţie la incidentul din Deta. Oamenii se arată indignaţi de lipsa de reacţie a poliţiei, dar mulţi atrag atenţia că problemele din Deta sunt vechi şi că nici victimele nu sunt tocmai cetăţeni resp

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 22 minute
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum o ora
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum o ora
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum o ora
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum o ora
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

De la 1 septembrie se va modifica plafonul peste care se impozitează pensiile. Marcel Ciolacu: „Nivelul de trai s-a scumpit“

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei.

Lista câştigătorilor Premiilor UNITER 2024. „Antologia dispariţiei” a fost desemnat cel mai bun spectacol; Andrei Măjeri, cea mai bună regie

Mediafax acum o ora
Luni, 27 mai, a avut loc Galei Premiilor UNITER 2024. Evenimentul a a avut loc la Sala „Ion Caramitru“ a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Marele câştigător UNITER 2024 este spectacolul „Antologia dispariţiei”, producţie a Teatrului

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 28 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina. Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

O nouă fabrică se va deschide în România. Parteneriatul privește dezvoltarea unui produs militar

Adevarul acum 50 minute
O companie britanică specializată, printre altele în industria spațială și de apărare a încheiat un parteneriat cu firma românească Bluespace Technology pentru deschiderea unei fabrici în România.

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

17°
mar.

14°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°