Cândva, în vremuri sovietice, făceam jurnalism de aluzie, de neologistică şi amuzament masochist pentru a evita limbajul de lemn şi calapodul ideologic „pravdist".

De exemplu, dacă aveai obligaţia să scrii la rubrica „Sectorul zootehnic - front de şoc!" şi trebuia să te focalizezi pe destinul fericit al vitelor mari cornute şi al mulgătoarelor brave anexate la ele în contextul întrecerii socialiste, înnobilam textul cu titluri de felul „Tentaţia unui spirit vivace!".

Cititorul care nu utiliza ziarul pentru alte treburi casnice şi clasice atunci, decât cititul, era vocabularizat cu de-a sila; băgătorii de seamă de la CC-ul tineresc de pe atunci cârneau un pic din nas şi mai puneau câte o bilă neagră-n sân pentru redactorul-şef, iar lucrătorii de... creaţie, care eram, coboram la barul Casei Presei pentru a mai deschide câte un şip de „Roz de masă" cu simţul datoriei anesteziate.

Mai erau vremuri brejneviste, cernenkoviste, stalinismul era puternic sulemenit şi parfumat şi toate erau la tinerimea noastră de atunci ca un vodevil tocmai bun pentru nostalgiile de mai târziu.

Nostalgiile folosesc şi ele la câte ceva pentru că, de fapt, sunt un fel de filtru după care rămân de obicei doar lucrurile mai frumoase. De exemplu, dincolo de toate, nu pot să nu-mi amintesc că în condiţiile totalitare de atunci o majoritate, sper, dintre oamenii breslei îşi doreau intuitiv adevărata identitate de jurnalist. Şi acea dorinţă era un puternic şi oarecum secret factor de solidarizare împotriva nomenclaturii...

Şi a venit apoi examenul libertăţii...

S-a schimbat ceva în mediul mediatic pe parcursul a 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova? În realitate, adică în afara dicţionarelor de specialitate şi celor spuse ex cathedra la lecţiile de jurnalism? Cu siguranţă că da, cantitativ. Şi pe alocuri. În rest, rămâne de văzut.

Cum ne vedem şi c