A doua zi după atentatele din Norvegia, autodistructiva rasă albă a scos din pălărie un concept care va face, cu siguranţă, carieră. Sursa: EVZ

Un oficial de la Oslo a declarat că în cazul dementului care a exterminat peste nouăzeci de concetăţeni e vorba de un "act de fundamentalism creştin". Inovaţia terminologică e remarcabilă. Ştim din cumplita experienţă a ultimelor decenii că fundamentalismele religioase - exprimate prin "jihad"-uri - sunt îndreptate întotdeauna împotriva celor de altă credinţă. În ciuda nenumăratelor conflicte interne, e limpede - pentru a da exemplul cel mai la îndemână - că inamicii islamiştilor (mu sulmanilor) fanatici sunt "necredincioşii", adică cei care se revendică altei credinţe decât aceea a Profetului. Ei bine, iată că "fundamentalismul creştin" aduce noutatea absolută: adepţii lui Isus au pornit războiul sfânt contra lor înşişi!

Funcţionarul norvegian care a lansat informaţia nu se gândea, desigur, la vreun război religios din cele care au măcinat creştinismul: catolici contra protestanţi. Nu, el a creat abuziv o simetrie între modul de acţiune al mişcărilor extremiste islamice şi nebunia unui individ, întâmplător creştin, care-i ura, probabil, pe socialiştii norvegieni. Oficialul continua, conştient sau nu, o linie de gândire care s-a accentuat în Occident în ultimele decenii. Potrivit noilor directive corectpolitice, creştinismul trebuie să dispară cu orice preţ dintre mărcile civilizaţiei moderne. Un pas decisiv l-au făcut reprezentanţii cei mai autorizaţi ai Uniunii Europene, atunci când au refuzat să menţioneze în preambulul la constituţia europeană că una din valorile continentului nostru este şi creştinismul.

Nu abordez aceste chestiuni dintr-o perspectivă religioasă (nu sunt un creştin fervent; ca majoritatea românilor, îmi aduc aminte de religia străbună de Paşti şi de Crăciun), ci dintr-