Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu cine era Amy Winehouse în pat când a murit?

Publicat in Ziua Veche, luni 25 iulie 2011 ·

Amy Winehouse “a murit singură, în patul ei”, trupul neînsufleţit al artistei fiind găsit după mai multe ore de unul dintre agenţii de pază din reşedinţa cântăreţei. în apartamentul ei din nordul Londrei în după-amiaza zilei de sâmbătă, a declarat Chris Goodman, agentul de presă al artistei britanice, citat de contactmusic.com.

Amy Winehouse a fost găsită moartă în apartamentul ei din nordul Londrei în după-amiaza zilei de sâmbătă, a declarat Chris Goodman, agentul de presă al artistei britanice, citat de contactmusic.com.

Potrivit presei britanice, cântăreaţa în vârstă de 27 de ani, care s-a luptat mult timp cu dependenţa, a murit din cauza unei supradoze de droguri şi de alcool, după o petrecere plină de astfel de excese, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Însă Chris Goodman, agentul de presă al cântăreţei, susţine că “nu a existat nicio petrecere sălbatică“, iar Amy Winehouse şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania agentul de pază Andrew Morris, înainte de a merge la culcare, singură, în camera ei. Goodman afirmă că Amy Winehouse a murit în somn.

“În acest moment, nimeni nu ştie cum a murit. Au existat speculaţii, potrivit cărora ea ar fi luat droguri, însă nu putem să spunem nimic până la efectuarea autopsiei. Nu a existat nicio petrecere sălbatică, ea a murit singură, în patul ei“, a declarat Chris Goodman.

“Amy se afla singură în casa ei, în altă cameră decât aceea în care se afla agentul de pază pe care noi îl angajasem să o supravegheze în ultimii ani. Ea s-a dus în dormitor după ce i-a spus că vrea să doarmă, iar atunci când el a venit să o trezească, a văzut că nu mai respira. A telefonat imediat la numărul de urgenţe. Era extrem de şocat“, a adăugat Goodman.

Tabloidul britanic The Sun susţine că un medic angajat de casa de discuri a cântăreţei a spus că aceasta era perfect sănătoasă, după un control medical d

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 54 minute
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

VIDEO. Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane evacuate

Ziua Constanta acum 31 minute
Un incendiu a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai, vineri seara, în jurul orei 21:30 Deși clădirea de 67 de etaje era în flăcări, mulți locatari nici măcar nu știau că sunt în pericol. O parte din aceștia au realizat ce se întâmplă abia când au v

Emil Hurezeanu a participat la ceremonia organizată la 40 de ani de la formarea Spațiului Schengen

Mediafax acum o ora
Ministrul român al afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a participat sâmbătă, la ceremonia aniversară de marcare a 40 de ani de la instituirea Spațiului Schengen. Evenimentul a avut loc localitatea Schengen din Luxemburg. România este membră a Spațiu

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

Regele Charles aduce un omagiu victimelor accidentului aviatic din India la parada militară

Mediafax acum 19 minute
Regele Charles al Marii Britanii și alți membri ai familiei regale au purtat banderole negre la parada „Trooping the Colour”, desfășurată sâmbătă, ca gest de respect față de cei care au murit în accidentul aviatic al companiei Air India, notează Reu

Donald Trump şi-a publicat declaraţia de avere: Preşedintele a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri. Per total, preşedintele a declarat active de 1,6 mld. dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri, conform unui raport public de divulgare financiară publicat vineri, care oferă o privire asupra vastului imperiu de af

Florin Piersic, mesaj emoționant pentru Ion Iliescu- „Un om care cu mine s-a purtat extraordinar“

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele actor Florin Piersic i-a transmis un mesaj public lui Ion Iliescu, urându-i multă sănătate. „Îi doresc atâta sănătate! Un om care cu mine s-a purtat extraordinar. Îmi aduc aminte de ziua în care a vrut să mă invite şi l-am confundat cu altcin

VIDEO Papa Leon urmăreşte cu „mare îngrijorare” conflictul Israel-Iran și face apel la pace și raţiune

HotNews acum 2 ore
Papa Leon a cerut sâmbătă autorităţilor din Iran şi Israel să acţioneze cu „raţiune”, îndemnând naţiunile să continue dialogul, după ce atacurile aeriene dintre cele două ţări au ucis zeci de persoane şi au trimis civili în adăposturi, relatează Reu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

20°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

27°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°