Peste 7.000 de români s-au înscris în programul ”Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor”. Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au iniţiat un demers inedit – 7.000 de români vor învăţa simultan, pe stadionul Dinamo, în 26 iulie, cum să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor, urmând să stabilească un nou record mondial.
”Având în vedere importanţa acordării primului ajutor, este vital ca un număr cât mai mare de români să aibă cunoştinţe de bază pentru a acorda primul ajutor”, a subliniat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pentru Agerpres.
“Pe 26 iulie, 7.000 de români vor învăţa să salveze vieţi, ei vor avea 700 de manechine pe care vor exersa şi 700 de instructori care vor explica manevrele. Manechinele vor fi donate ulterior serviciilor de ambulanţă din toată ţara şi unităţilor de primiri urgenţe din spitale, pentru a ajuta la perfecţionarea cadrelor medicale, dar şi la instruirea voluntarilor”, a mai spus dr. Alis Grasu.
Performanţa celor 7.000 de cursanţi care vor participa la lecţia de resuscitare va fi atestată ca record mondial de către specialiştii Guinness World Records (GWR).
Precedentul record a fost stabilit anul trecut în Mexic, în martie, când 6.577 de cursanţi au învăţat simultan procedurile de resuscitare.
Peste 7.000 de români s-au înscris în programul ”Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor”. Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au iniţiat un demers inedit – 7.000 de români vor învăţa simultan, pe stadionul Dinamo, în 26 iulie, cum să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor, urmând să stabilească un nou record mondial.
”Având în vedere importanţa acordării primului ajutor, este vital ca un număr cât mai mare de români să aibă cunoştinţe de bază pentru a acorda primul ajutor”, a subliniat