Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amy Winehouse "a murit singură, în patul ei", potrivit agentului de presă al artistei

Publicat in Jurnalul, luni 25 iulie 2011 ·

Amy Winehouse "a murit singură, în patul ei", trupul neînsufleţit al artistei fiind găsit după mai multe ore de unul dintre agenţii de pază din reşedinţa cântăreţei, potrivit contactmusic.com. Amy Winehouse a fost găsită moartă în apartamentul ei din nordul Londrei în după-amiaza zilei de sâmbătă, a declarat Chris Goodman, agentul de presă al artistei britanice.

Potrivit presei britanice, cântăreaţa în vârstă de 27 de ani, care s-a luptat mult timp cu dependenţa, a murit din cauza unei supradoze de droguri şi de alcool, după o petrecere plină de astfel de excese, în noaptea de vineri spre sâmbătă.Însă Chris Goodman, agentul de presă al cântăreţei, susţine că "nu a existat nicio petrecere sălbatică", iar Amy Winehouse şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania agentul de pază Andrew Morris, înainte de a merge la culcare, singură, în camera ei.

Goodman afirmă că Amy Winehouse a murit în somn."În acest moment, nimeni nu ştie cum a murit. Au existat speculaţii, potrivit cărora ea ar fi luat droguri, însă nu putem să spunem nimic până la efectuarea autopsiei. Nu a existat nicio petrecere sălbatică, ea a murit singură, în patul ei", a declarat Chris Goodman. "Amy se afla singură în casa ei, în altă cameră decât aceea în care se afla agentul de pază pe care noi îl angajasem să o supravegheze în ultimii ani. Ea s-a dus în dormitor după ce i-a spus că vrea să doarmă, iar atunci când el a venit să o trezească, a văzut că nu mai respira. A telefonat imediat la numărul de urgenţe. Era extrem de şocat", a adăugat Goodman.

Tabloidul britanic The Sun susţine că un medic angajat de casa de discuri a cântăreţei a spus că aceasta era perfect sănătoasă, după un control medical de rutină, ce a avut loc în cursul zilei de vineri.Totuşi, potrivit tabloidului britanic Daily Mail, care citează un prieten al artistei, aceasta ar fi cumpărat cocaină, ketamină şi ecst

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 39 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 38 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 23 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 30 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°