Sunetele picură ca sângele pe marmură şi el clipeşte des din pleoapele lui false, stând ţeapăn în faţa pianului, pe scăunelul tapiţat cu catifea, cu toată măţăraia de cabluri la vedere - robotul zurliu din Borj e-Azadi (Turnul Libertăţii).

În gura Bazarului se aud sirenele miliţiei de moravuri care împrăştie cerşetorii ghiftuiţi, doldora de riali. Printre strigătele lor şi între bocancii patrulelor, încerc să decupez un loc în care să-l aşez pe Beruz Orbul, cel care are o tăbliţă de carton pe care scrie în farsi, cu o frumoasă caligrafie arabă: "Sunt orb. Ajutaţi-mă". Apoi mă străduiesc să-i fac loc în mulţime individului care trebuie să se oprească în dreptul orbului, să-i smulgă tăbliţa şi s-o rupă rânjind. Îi car pe amândoi cu greu până aici, dintr-o altă poveste.

Sub turbanul negru de sayyid (descendent direct al Profetului) al Ayatollahului Khamenei s-au adunat vrafuri de cărţi, mai otrăvitoare decât drogurile, zice, care trebuie azvârlite în foc. Fostul protector al artelor, traducătorul tenace din arabă în farsi, el însuşi un om al cărţii, înconjurat de cărţi, le pune una câte una la index. Ceva în mintea lui a făcut flamă (una mai orbitoare decât a Muntelui de Lumină, Darya-e Nur, diamantul păstrat, ca o femeie frumoasă în chador, în Muzeul Bijuteriilor). Trebuie să oferim fidelilor cărţi bune şi sănătoase, le-a spus editorilor şi tipografilor acum câteva zile. Liderul Suprem a început să-şi conducă teocraţia ca pianistul din Turnul Azadi.

Beruz Orbul e cel mai sărac cerşetor din Tehran. Stă cât e ziua de lungă la intrarea în bazar dinspre Sabzeh Maidan (Piaţa Verde), adulmecând mirosul ascuţit de mirodenii, aburul stătut de ţoale şi pantofi, atent la clinchetul bijuteriilor. Fireşte că Beruz poate deosebi tinichelele de metalele preţioase: aurul şi platina au un sunet inconfundabil, neînduplecat, ca de fatwa, sunt metale fără memorie. Din