Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii Petrolului au băgat în spital un agent de pază

Publicat in Libertatea, marți 26 iulie 2011 ·

Şase fani ai Petrolului, care aveau interdicţie de a intra pe stadioane, au urmărit jocul favoriţilor cu Oţelul într-un bar din Buzău. După meci, ei au devenit violenţi, lovind un paznic şi provocând stricăciuni în local. Şase fani ai Petrolului, care aveau interdicţie de a intra pe stadioane, au urmărit jocul favoriţilor cu Oţelul într-un bar din Buzău. După meci, ei au devenit violenţi, lovind un paznic şi provocând stricăciuni în local.

Din primele cercetări a rezultat că, în jurul orei 20.00, tinerii au sosit în Buzău ca susţinători ai echipei Petrolului Ploieşti care a jucat în Crâng cu Oţelul Galaţi. Conform ziarului ”Observatorul buzoian”, indivizii au mers la un bar din zonă şi au urmărit meciul la televizor, iar în jurul orei 22.30 au încercat să părăsească localul fără a achita contravaloarea consumaţiei, respectiv 220 de lei. În momentul în care administratorul şi doi agenţi de pază ai unei firme ce asigura paza localului le-au solicitat să plătească, suporterii au sărit la bătaie, unul dintre ei lovindu-l cu o sticlă în mână pe un agent de pază. Victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

Cele două patrule de poliţie care au fost sesizate au reuşit să-i prindă rapid pe infractori - şase tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, unul domiciliat în Bucureşti, iar ceilalţi în judeţul Prahova. Cei şase au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău, unde au fost preluaţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale. Huliganii s-au ales cu amenzi de 7.800 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în timp ce agresorului care l-a băgat în spital pe paznicul barului i s-a întocmit dosar penal pentru lovire.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Kristof Lajos, supranumit „antrenorul de genii”, CONDAMNAT pentru viol şi agresiune sexuală. Ce „mișcare” ar fi făcut pentru a-și diminua pedeapsa

Gandul acum 42 minute
Kristof Lajos, cel supranumit „antrenorul de genii”, a fost condamnat la 13 ani şi 3 luni pentru viol şi agresiune sexuală. În plus, trebuie să plătească suma de 100.000 de euro către copiii agresaţi. Decizia nu este definitivă. Potrivit informațiil

METEO Cod roşu de vijelii puternice în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, pe parcursul zilei de luni

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare sunt vizate de o avertizare Cod roşu de vijelii puternice, valabilă luni în intervalul orar 15:00 – 20:00, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producți

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 2 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/41°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

20°/37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

32°
lun.

21°/32°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°