Peste o sută de fermieri au încercat să obţină subvenţii care nu li se cuveneau, a anunţat conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din Caraş-Severin.
"A fost realizat un control care a durat trei săptămâni şi s-a constatat că peste o sută de oieri au declarat mai multe animale decât posedă în realitate. Avem ca principală preocupare atragerea de sume importante în Caraş Severin pentru beneficiarii noştri direcţi, fermierii şi producătorii agricoli din judeţ. Problema vine atunci când fermierul susţine că fie care are mai multe oi, fie că terenul pe care îl lucrează este mai mare şi asta pentru că subvenţiile de la stat se acordă pentru fiecare animal sau hectar de pământ în parte", a spus directorul APIA, Romică Anculia.
Acesta a precizat că APIA a efectuat controale pentru toate cele peste 5.000 de cereri cereri depuse de crescătorii de animale din judeţ.
Care sunt consecinţele
Directorul APIA Caraş Severin a precizat că fermierii care au depus declaraţii false vor fi traşi la răspundere şi că prima sancşiuune va fi că nu vor putea beneficia de subvenţie.
Până la data limită de depunere a cererilor de plată unică pe suprafaţă, în Caraş-Severin au fost depuse peste 22.000 de cereri, pentru mai bine de 178.000 de hectare.
Peste o sută de fermieri au încercat să obţină subvenţii care nu li se cuveneau, a anunţat conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din Caraş-Severin.
"A fost realizat un control care a durat trei săptămâni şi s-a constatat că peste o sută de oieri au declarat mai multe animale decât posedă în realitate. Avem ca principală preocupare atragerea de sume importante în Caraş Severin pentru beneficiarii noştri direcţi, fermierii şi producătorii agricoli din judeţ. Problema vine atunci când fermierul susţine că fie care are mai multe oi, fi