Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amy Winehouse „a murit singură, în patul ei"

Publicat in Romania Libera, marți 26 iulie 2011 ·

Cântăreaţa Amy Winehouse „a murit singură, în patul ei", trupul artistei fiind găsit după mai multe ore de agentul de pază din reşedinţa cântăreţei, potrivit BBC News.

Chris Goodman, agentul de presă al lui Amy Winehouse, infirmă speculaţiile presei britanice, conform cărora, cântăreaţa ar fi murit după o petrecere excesivă, unde s-ar fi consumat droguri şi alcool. „Nu a existat nici o petrecere sălbatică", spune Goodman, iar Amy Winehouse şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania agentului de pază Andrew Morris, înainte de a merge la culcare, singură, în camera ei. Goodman afirmă că Amy Winehouse a murit în somn.

„În acest moment, nimeni nu ştie cum a murit. Au existat speculaţii, potrivit cărora ea ar fi luat droguri, însă nu putem să spunem nimic până la efectuarea autopsiei. Nu a existat nici o petrecere sălbatică, ea a murit singură, în patul ei", a declarat Chris Goodman. Tot el a adăugat că Amy s-ar fi aflat singură în casă, „în altă cameră decât aceea în care se afla agentul de pază pe care noi îl angajasem să o supravegheze în ultimii ani. Ea s-a dus în dormitor după ce i-a spus că vrea să doarmă, iar atunci când el a venit să o trezească, a văzut că nu mai respira. A telefonat imediat la numărul de urgenţe. Era extrem de şocat", a adăugat Goodman.

Cântăreaţa suferea de emfizem pulmonar

Tabloidul britanic The Sun susţine că un medic angajat de casa de discuri a cântăreţei a spus că aceasta era perfect sănătoasă, după un control medical de rutină, ce a avut loc în cursul zilei de vineri.

Pe de altă parte, tabloidul Daily Mail citează un prieten al artistei care ar fi cumpărat cocaină, ketamină şi ecstasy vineri seară, când a ieşit în oraş, şi a consumat alcool, iar o pastilă de ecstasy i-a fost probabil fatală.

Presa a mai scris că Amy ar fi fost devastată şi de neconsolat după ce a fost părăsită de iubitul ei Reg Tra

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°