Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, s-a întâlnit de 16 ori cu reprezentanţi ai companiilor din cadrul trustului News International în ultimul an, arată documente guvernamentale britanice, citate de Sky News.
News International, trust care deţinea tabloidul News of The World, este filiala britanică a grupului media News Corporation, al magnatului Rupert Murdoch.
Potrivit BBC News online, Osborne s-a întâlnit de 38 de ori cu reprezentanţi ai altor grupuri de presă în aceeaşi perioadă.
Guvernul britanic a decis publicarea detaliilor despre aceste întâlniri pe fondul acuzaţiilor referitoare la legăturile strânse cu trustul lui Rupert Murdoch.
Potrivit datelor oficiale, premierul David Cameron s-a întâlnit de 11 ori cu reprezentanţi ai conducerii News International de la începerea mandatului.
Presa a evocat permanent legături între News International şi premierul conservator David Cameron. Andy Coulson, un fost redactor-şef la NOTW, a deţinut funcţia de consilier pe probleme de comunicare la Biroul primului-ministru britanic. Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, s-a întâlnit de 16 ori cu reprezentanţi ai companiilor din cadrul trustului News International în ultimul an, arată documente guvernamentale britanice, citate de Sky News.
News International, trust care deţinea tabloidul News of The World, este filiala britanică a grupului media News Corporation, al magnatului Rupert Murdoch.
Potrivit BBC News online, Osborne s-a întâlnit de 38 de ori cu reprezentanţi ai altor grupuri de presă în aceeaşi perioadă.
Guvernul britanic a decis publicarea detaliilor despre aceste întâlniri pe fondul acuzaţiilor referitoare la legăturile strânse cu trustul lui Rupert Murdoch.
Potrivit datelor oficiale, premierul David Cameron s-a întâlnit de 11 ori cu reprezentan