Levy va continua modificările de la o etapă la alta, pentru că mai sînt aşteptaţi Prepeliţă şi Moraes, iar Geraldo şi Tănase revin după accidentări.
Steaua s-a apucat de achiziţii la 48 de ore de la egalul cu Voinţa Sibiu. Stefan Nikolici a venit la Bucureşti şi a semnat contractul, azi va parafa actele şi Alex Bourceanu, cu care roş-albaştrii s-au înţeles încă de sîmbătă după-amiază.
Muntenegreanul de la Timişoara e împrumutat un an, dar Steaua îl poate păstra şi din vara viitoare dacă achiziţionează restul de 50 la sută din drepturile asupra lui, iar mijlocaşul defensiv român e luat deja în coproprietate cu Poli. Ambii vor debuta duminică, împotriva Daciei Mioveni, la Constanţa. Sînt pregătiţi amîndoi şi pot juca 90 de minute, fiindcă s-au antrenat cu Poli în vara asta şi au evoluat în amicalele bănăţenilor.
LPF l-a întîrziat pe Costea
Pe lîngă Nikolici şi Bourceanu, Steaua va mai avea încă două noutăţi faţă de formula cu care a remizat la Sibiu. Gabi Matei a prins doar finalul în prima etapă, dar acum e apt după problemele musculare care l-au chinuit şi va juca primul meci ca titular de cînd a fost adus la Bucureşti. Cealaltă schimbare: Mihai Costea, pe care roş-albaştrii cred că-l vor legitima în zilele următoare. Gigi zice că Dragomir a întîrziat intenţionat debutul olteanului: "A vrut să arate că e el puternic, dar ANAF şi-a recuperat deja banii pe care-i avea de luat de la Universitatea, adică jumătate din cei 1,4 milioane de euro pe care i-am plătit pe jucător. Eu am trimis factura la Ligă, dar ei s-au crezut organ de anchetă!".
Prepeliţă poate să scape azi
Alt fotbalist pe care Levy îl aşteaptă la antrenamente, Andrei Prepeliţă, poate să se elibereze azi din litigiul cu Universitatea Craiova. Cazul lui se judecă la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor. Mijlocaşul a dat în judecată clubul ca să-şi recupereze 60.0