Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza energetică erodează economia Ciprului

Publicat in Ziarul Financiar, marți 26 iulie 2011 ·

Guvernul cipriot a luat o serie de măsuri de austeritate pentru a evita un ajutor extern, în condiţiile în care legăturile sale cu Grecia şi explozia de la cea mai mare centrală electrică a ţării apasă greu asupra economiei, scrie The Wall Street Journal.

Ţara se confrunta deja cu o creştere economică modestă şi cu o posibilă contagiune de la criza Greciei, înainte ca o explozie pe 11 iulie să oprească cea mai mare centrală a ţării.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a spus că pachetul de măsuri de austeritate va "duce la îndeplinirea obligaţiilor fiscale ale Ciprului şi va rezolva problemele economice pe termen lung ale ţării".

Guvernul îşi va reduce cheltuielile şi va privatiza bursa de valori, dar politicienii nu au dat mai multe detalii despre măsurile de austeritate. Inves­titorii se tem că costurile financiare ale exploziei de la centrala electrică vor agrava criza eco­nomică generată de înrăutăţirea poziţiei fis­cale şi expunerea secto­rului bancar cipriot faţă de datoriile suverane ale Greciei.

Costurile repu­nerii în funcţiune a centralei electrice au fost estimate la un miliard de euro, adică 5,6% din PIB, ceea ce ar putea reduce cu un procent creşterea economică de 1,5% estimată pentru acest an.

Problemele ar putea fi însă echilibrate de turism, care a beneficiat de situaţa tulbure din Egipt şi alte ţări din nordul Africii. Guvernul a încercat să limiteze impactul crizei energetice asupra sectorului, asigurându-se că cele mai importante complexuri turistice ale ţării nu suferă de pene de curent. Turismul reprezintă circa 20% din PIB.

Camera de comerţ a ţării a avertizat că unele companii au început să aibă probleme din cauza cererii reduse şi ar putea fi nevoite să concedieze din angajaţi sau să se închidă dacă alimentarea cu curent nu este reluată.

Guvernul cipriot a luat o

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum o ora
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 57 minute
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Armă de asalt care funcţionează pe principiul Automatului Kalaşnikov, în faza finală de prototip industrial la Fabrica de Arme de la Cugir - FOTO

News.ro acum o ora
O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM - Automatul Kalaşnikov, a fost dezvoltată încă din anul 2021 la Fabrica de Arme de la Cugir, în prezent aflându-se în stadiul de prototip industrial. Conducerea fabricii afirmă că urmează o testare

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum o ora
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 57 minute
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Pericol pe Dunăre. Debitul la intrarea în ţară va fi în creştere până în 29 septembrie

Ziare.com acum 5 ore
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 7900 m3/s, în intervalul 22 - 29 septembrie, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), a anunţat, duminică, Institutul Naţional de

Definitivat 2025. Ministerul Educaţiei anunţă o schimbare în calendarul examenului. Când are loc proba scrisă

Botosani News acum 2 ore
Ministerul Educaţiei îi anunţă pe profesorii care susţin în anul acesta şcolar definitivatul că proba scrisă va avea loc cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut, în data de 8 iulie 2025. Definitivat 2025. ”Important pentru profesorii

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 12 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

Ministerul Educaţiei, anunț pentru profesorii care susţin în anul acesta şcolar definitivatul! Când va avea loc proba scrisă

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Educaţiei a anunţat, duminică, 22 septembrie 2024, calendarul de organizare şi defăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2024 - 2025. Potrivit calendarului, înscrierea candidaţi

Vremea

București
acum

22°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

18°/29°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°