Specialiştii cardiologi, cei care resuscitează pacienţii intraţi în moarte clinică, sunt frapaţi de cele descrise de cei întorşi la viaţă după ce funcţiile vitale au încetat. Chiar şi cei fără şcoală, care nu au citit în viaţa lor nimic despre acest subiect, povestesc exact cele descrise în studiile de caz: în acele momente trec printr-un tunel întunecat, apoi percep lumini puternice, uneori colorate, iar unora li se proiectează în minte peisaje mirifice şi îşi văd rudele deja dispărute, care le vorbesc, le fac semne sau îi cheamă să le fie aproape. Altora le apar ca într-un fel de vis imagini relaxante - fluturi, peisaje extraordinare - şi simt o căldură şi o linişte deosebite.
Specialist în cardiologie, Dan Mihail Datcu, şeful Clinicii "C.I. Negoiţă" de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, descrie cazul unui doctor ginecolog care i-a povestit ce a simţit în acele momente. "Cu ani în urmă fusese cu soţia la plajă, la mare, şi a simţit că face o tulburare de ritm. Avea des astfel de tulburări, prezenta o tahicardie ventriculară nesusţinută. Atunci i-a spus soţiei: du-mă la spital că nu mi-e bine. A ajuns la Serviciul de Terapie Intensivă şi ironia sorţii a făcut ca alături să fie un medic care fusese operat la stomac. În timp ce doctorii stăteau de vorbă, la un moment dat, medicul operat de stomac, care era anestezist, îl vede pe celălalt că şi pierde cunoştinţa şi că face convulsii. Nu era nici o soră sau alt membru al personalului medical în momentul acela în secţie, aşa că anestezistul a luat defibrilatorul şi a acţionat. Ginecologul mi-a povestit că în acele momente a simţit că s-a pierdut într-un tunel întunecat, că la capăt era o luminiţă pe care vroia s-o atingă şi nu reuşea deloc şi că atunci a izbucnit o flacără puternică - momentul în care doctorul l-a defibrilat şi s-a trezit", a povestit profesorul Dan Mihail Datcu. Medicul ieşean spune că