OFERTĂ Minihotelurile din Bucureşti, unde se închiriază camere „pe termen scurt“, de la două ore la câteva zile, au parteneriat cu reclamele online la prostituţie. Nicio autoritate a statului nu strică rânduiala hotelierilor care câştigă de pe urma clienţilor care dau 30 de lei pentru o jumătate de oră petrecută în camerele sărăcăcioase.
Unul dintre minihotelurile conectate la paginile online cu anunţuri de servicii sexuale pe bani se cheamă „Duo Caffe“. Situat pe strada Licurgului 3, imobilul este gard în gard cu vila în lucru a primarului sectorului 1, Andrei Chiliman. De afară, construcţia din zona Armenească pare un chioşc de ţigări sau cel mult o cafenea prăfuită. Pe geamul de la intrare, însă, este postat un afiş care explică făţiş obiectul de activitate al localului: „camere de închiriat pe termen scurt. Program non-stop“.
De altfel, tot aici sunt scrise şi două numere de telefon, pentru cei care sunt interesaţi de o cameră. Spre deosebire de majoritatea unităţilor de cazare, uşa este închisă cu un lanţ, iar „recepţionera“ răspunde doar după ce suni la soneria de la poartă.
„Avem camere, dar depinde cât doriţi să staţi. Minimul este două ore!“, ne-a explicat, ieri, femeia de la poartă. Îi spunem că am dori să luăm o cameră pentru un prieten străin şi ne spune că ne recomandă un apartament. Acesta este de fapt o singură cameră încăpătăoare, cu intrarea în stradă, mobilată destul de modern, cu jaluzele verticale, televizor şi aer condiţionat. „Asta s-ar preta pentru cineva mai cu bani. Nu e scump, oricum: 50 de lei, două ore, 100 de lei pentru 12 ore sau 150 de lei pentru o zi“, şi-a prezentat ea oferta.
Duşul şi patul, în aceeaşi cameră
Îi spunem că am vrea ceva mai ieftin, pentru că prietenul este student şi nu are foarte mulţi bani. „Bine, sunt şi la 30 de lei pe două ore. Dar este mai mare agitaţie acolo, că vin tot felul de