Acţionari ale căror deţineri cumulate ar depăşi 5% din capitalul social al fiecărei SIF au cerut convocarea de Adunări Generale Ordinare la toate cele cinci societăţi de investiţii financiare ca să împuternicească administratorii să solicite, la rândul lor, AGA la BCR, pentru listarea băncii la Bursa de Valori Bucureşti.
Informaţia a fost comunicată de casa de avocatură "Duţescu şi Asociaţii" care reprezintă grupul de fonduri de investiţii "Firebird" ce deţine, potrivit avocatului Cris-tian Duţescu, sub 1% din fiecare SIF.
Tudor Ciurezu, preşedintele SIF "Oltenia", ne-a confirmat primirea unei astfel de solicitări, precizând că ea se află în atenţia departamentului de analiză al SIF5 care aştepta, ieri, la amiază, mai multe documente care să ateste calitatea de acţionari a solicitanţilor şi să verifice dacă solicitarea îndeplineşte condiţiile legale.
"Am primit solicitarea, este în studiu, reprezintă voinţa acţionarilor, însă trebuie să verificăm dacă res-pectă cerinţele legale pentru convocarea AGA", ne-a spus domnul Ciurezu.
Cererea acţionarilor vine în contextul în care în ultima vreme au tot apărut informaţii neconfirmate oficial despre unele discuţii dintre SIF-uri şi austriecii de la Erste, acţionarul majoritar al BCR, pentru vânzarea acţiunilor pe care societăţile de investiţii financiare le deţin la instituţie. Banca de investiţii "Nomura", unul dintre marii jucători de pe piaţa internaţională, chiar s-a oferit să dea o mână de ajutor SIF-urilor să îşi "lichidizeze" deţinerea la BCR şi a făcut şi un raport de analiză a băncii, care, este, însă, păstrat "la secret", de conducerile societăţilor de investiţii financiare.
"Intenţia noastră este transparentizarea demersurilor pentru lis-tarea BCR în condiţiile în care în presă au apărut zvonuri privind discuţii între SIF-uri şi Erste privind vânzarea BCR", ne-a declarat Cristian D