Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Peter Attila Racz, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi trafic de influenţă. Alături de el sunt cercetaţi fraţii Ion şi Stelian Livadariu, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la evaziune fiscală şi spălare de bani şi Dumitru Costache, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că inculpaţii Peter Attila Racz, Ion Livadariu, Stelian Livadariu şi Dumitru Costache au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul produselor petroliere ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 16 milioane euro, întreaga activitate fiind realizată prin persoane interpuse cu un nivel de şcolarizare redus şi fără pregătire în elaborarea unor operaţiuni comerciale în care sunt rulate sume de ordinul milioanelor de euro. Mecanismul viza, în esenţă, comercializarea de motorină tip Euro 5 fără plata accizelor.
În concret, inculpaţii au folosit, în perioada 2009 - 2010, antrepozitul fiscal al S.C. Texas Grup Oyl S.R.L. Slobozia şi i-au instigat pe reprezentanţii legali ai acestei firme să nu evidenţieze în documentele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, coroborat cu înregistrarea unor operaţiuni fictive. Astfel, sub pretextul fabricării unui produs finit (petrotex) pentru care acciza este mult mai mică, aceştia au achiziţionat în mod legal motorină tip Euro 5 în regim suspensiv de accize. Concomitent, au evidenţia